Ministrul Economiei: „Vom avea investiţii în industria bateriilor. O mega-fabrică”

Florin Spătaru, ministrul Economiei, a declarat că urmează să fie finalizat un proiect al unei maga-fabrici de baterii care va fi amplasată în România.
Ion Dobreanu - joi, 16 iun. 2022, 14:49
Ministrul Economiei: „Vom avea investiţii în industria bateriilor. O mega-fabrică”

În timpul unei dezbateri desfășurată astăzi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a menționat că în România vor exista investiții în fabrici de baterii. Ba chiar a vorbit despre o mega-fabrică preluând deja cunoscutul nume al uzinelor de baterii ale Tesla, așa-numitele „gigafactory”.

„Ceea ce pot să spun că facem în acest moment este următorul lucru: vom avea investiţii în industria bateriilor într-o mega-fabrică. Nu vă pot da aceste detalii şi trebuie să înţelegeţi acest lucru pentru că cei care vin din business ştiţi foarte bine – genul acesta de tranzacţii trebuie comunicat în momentul în care se realizează pentru că, altfel, îl punem în pericol. Da, vă putem spune că lucrăm la un proiect, e prea puţin spus că lucrăm, urmează să fie finalizat, dar discutăm şi de alte proiecte din industria bateriilor. Am semnat acel Memorandum privind dezvoltarea unor curicule în universităţile din România pentru acest segment”, a precizat Florin Spătaru.

Oficialul a subliniat că industria auto are nevoie, printre altele, de baterii şi semiconductori.

Deși nu a nominalizat numele companiei care va deține fabrica și nici nu a dorit să dea detalii despre investiție, trebuie spus că, recent, prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii executivi ai companiei germane Varta, prilej cu care a subliniat importanţa acordată de Guvern investiţiilor, în special în domenii cu nivel înalt de tehnologizare.

Totodată, presa a scrie că gigantul german Varta ar lua în calcul România pentru o investiţie într-o fabrică de baterii pentru maşini electrice, iar investiţia s-ar ridica la circa un miliard de euro.

Roxana Mânzatu, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a postat pe 3 martie un mesaj legat de o întâlnire cu reprezentanţi ai Varta, însă ulterior mesajul a fost şters.

Compania germană a deschis o nouă linie de business pentru mobilitate electrică în luna februarie, numită Pertrix V. Pertrix V SE, cu sediul social în Ellwangen (Germania). Aceasta, la rândul său, a deschis în ţara noastră firma V4Drive Romania SRL având ca obiect principal de activitate fabricarea subansamblurilor electronice.

Citește și:

– Fabrica Varta de un miliard de euro, din România – Premierul Ciucă s-a întâlnit cu oficiali germani ai companiei care iau în calcul ţara noastră pentru o fabrică de baterii pentru mașini electrice

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.