Franţa nu mai primeşte gaze ruseşti prin conductă, anunţă gestionarul de reţea

Compania care gestionează reţeaua de transport de gaze din Franţa, GRTgaz, a anunţat vineri că nu mai primeşte gaze ruseşti prin conductă începând din data de 15 iunie, în contextul întreruperii fluxului fizic între Franţa şi Germania, informează AFP.
AGERPRES - vin, 17 iun. 2022, 13:22
Franţa nu mai primeşte gaze ruseşti prin conductă, anunţă gestionarul de reţea

Franţa mizează pe Rusia pentru aproximativ 17% din necesarul său de gaze naturale, care poate ajunge prin gazoducte sau sub formă lichidă, prin intermediul navelor de gaze lichefiate. În cazul Franţei, marea majoritate a gazelor importate ajung ân mod normal prin gazoduct, printr-un singur punct de interconexiune cu Germania.

Acest flux fizic de gaze între Germania şi Franţa a fost redus la 60 de Gigavaţi oră pe zi de la începutul anului, adică 10% din capacitatea punctului de intereconectare. Însă în ultimele două zile, fluxul fizic de gaze între Franţa şi Germania a fost oprit, anunţă GRTgaz.

Compania franceză a precizat că nu cunoaşte motivul acestei întreruperi dar ea intervine într-un moment în care Gazprom şi-a redus considerabil livrările de gaze spre Germania, via gazoductul Nord Stream 1.

Cu toate acestea, Franţa importă în continuare gaze naturale din alte ţări, printre care se numără în special Spania, care recent şi-a majorat livrările. De asemenea, Franţa şi-a majorat achiziţiile de gaze lichefiate, astfel că în prezent terminalele pentru gaze lichefiate funcţionează la capacitate maximă, susţine GRTgaz.

Compania care gestionează reţeaua de transport de gaze din Franţa a mai informat că în prezent stocurile strategice de gaze sunt la un grad de umplere de 56%, peste nivelul obişnuit de 50% înregistrat la acest moment al anului.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...