UE nu a putut conveni o reformă a taxării companiilor din cauza veto-ului Ungariei

Ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga, le-a spus vineri omologilor din UE că ţara sa nu poate sprijini, la acest moment, o reformă a modului de taxare a companiilor, ceea ce a împiedicat practic ajungerea la un acord cu privire la acest subiect la nivelul Uniunii Europene, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 17 iun. 2022, 15:54
UE nu a putut conveni o reformă a taxării companiilor din cauza veto-ului Ungariei

Un acord cu privire la subiectul taxării companiilor era aşteptat la reuniunea Ecofin de vineri, după ce Polonia a renunţat la opoziţia sa anterioară faţă de ideea unei impozit minim de 15% pentru marile multinaţionale, însă pe ultima sută de metri a apărut opoziţia Ungariei care a împiedicat ajungerea la un acord, în condiţiile în care pentru un acord ar fi fost nevoie de sprijinul tuturor celor 27 de state membre.

„Ungaria nu poate sprijini, la acest moment, adoptarea unei directive privind nivelul minim de impozitare la nivel global”, le-a spus Mihaly Varga miniştrilor europeni ai Finanţelor la sesiunea publică a reuniunii de vineri. „Lucrările pregătitoare nu sunt gata. Cred că trebuie să continuăm eforturile pentru a găsi o soluţie”, a adăugat Mihaly Varga.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, care a făcut din ajungerea la un acord cu privire la un impozit minim pentru multinaţionale un obiectiv cheie al preşedinţiei franceze a UE, nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de veto-ul Ungariei dar i-a îndemnat pe omologii săi europeni să continue eforturile pentru un acord la o dată ulterioară.

La reuniunea Ecofin de vineri, ministrul polonez al Finanţelor, Magdalena Rzeczkowska, a anunţat că autorităţile de la Varşovia au renunţat la opoziţia exprimată anterior cu privire la o reformă a taxării companiilor.

Franţa vrea ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, printre care şi Polonia, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.

Intrarea în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru 2024, ca răspuns la solicitările anumitor ţări care au cerut mai mult timp.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...