Prin introducerea taxării inverse la comerţul cu cereale între firme, taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, plata taxei fiind deplasată din sarcina furnizorului în cea a beneficiarului.
În luna mai, Parlamentul a prelungit cu încă un an, până la finele lunii mai 2014, taxarea inversă la cereale. Prevederea a fost însă abrogată de Guvern la finele lunii iulie, prin modificarea Codului Fiscal, fără să mai fie introdus un alt termen de aplicare a taxării inverse.
Un document oficial relevă că Executivul a dorit astfel să renunţe la a mai limita în timp, la anul 2014, aplicarea taxării inverse, intenţionând să menţină sistemul cel puţin şi pe parcursul următorilor patru ani, până în 2018.
„Se elimină limitarea aplicării acestei măsuri până în anul 2014, iar în prezent nu există intenţia de a se renunţa la această prevedere până în anul 2018”, se arată în document.
În opinia autorităţilor, acest regim special de taxare reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de combatere a evaziunii fiscale, prin eliminarea „firmelor fantomă” care nu plătesc taxa pe valoarea adăugată.
În luna octombrie a anului trecut, Guvernul a cerut Comisiei Europene ca termenul de aplicare a ataxării inverse la cereale să fie prelungit până în 2015, dar oficialii de la Bruxelles au respins cererea Guvernului, arătând că procedura nu ar trebui folosită sistematic pentru a compensa „o supraveghere inadecvată” de către autorităţi. Comisia a arătat că cerealele sunt de o natură care ar trebui să permită controlul prin mijloace convenţionale, nu doar prin taxare inversă, şi că România se angajase să implementeze o serie de reforme care urmau să facă posibilă revenirea la regimul normal de TVA.
Recent, însă, Consiliul Uniunii Europene a decis să introducă un „mecanism de reacţie rapidă” pentru combaterea fraudei în materie de TVA, care să permită statelor membre UE, inclusiv României, să extindă taxarea inversă în diferite sectoare, în cazuri justificate, fără a abuza.
Guvernul se foloseşte acum de această decizie şi va menţine taxarea inversă la cereale pentru o perioadă nelimitată.
Tot în luna iulie, Executivul a decis să introdusă taxarea inversă şi pentru livrările de energie şi tranzacţiile cu certificate verzi.