Audi a dat în judecată Nio pentru încălcarea drepturilor asupra unor mărci înregistrate

Germanii de la Audi, parte a grupului Volkswagen, au chemat în instanță reprezentanții producătorului chinez Nio pentru încălcarea drepturilor asupra unor mărci înregistrate.
Robert Stan - lun, 20 iun. 2022, 21:46
Audi a dat în judecată Nio pentru încălcarea drepturilor asupra unor mărci înregistrate

Publicația germană Handelsblatt scrie că Audi a intentat un proces la tribunalul din Munchen împotriva producătorului chinez de vehicule Nio. Subsidiara grupului Volkswagen își întemeiază dosarul pe o presupusă încălcare a drepturilor asupra unor mărci.

Mai exact, germanii consideră că decizia celor de la Nio de a își numi două modele ES6 și ES8 încalcă drepturile deținute de Audi asupra mărcilor S6 și S8, numele unor cunoscute vehicule.

Deocamdată, conform agenției Reuters, oficialii Nio au refuzat să comenteze informația, iar purtătorul de cuvânt al Audi nu a fost disponibil.

Nio, un brand premium care până acum și-a vândut produsele în China, a intrat pe piața norvegiană în luna mai a anului trecut și intenționează să își lanseze produsele în Germania, Olanda, Suedia și Danemarca înainte de sfârșitul anului.

Cu doar câteva zile în urmă, pe 15 iunie, chinezii au lansat și SUV-ul electric ES7. Acesta are trei variante de baterii – 75 kWh, 100 kWh și 150 kWh – cel mai mare asigurând, conform companiei, o autonomie de până la 850 km.

Se pare că, deși numele modelelor Nio erau cunoscute de mult timp, Audi a reacționat doar când chinezii au demarat planul de a se extinde pe piața europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...