Reabilitarea conductelor de apă caldă din București, afectată de războiul din Ucraina, spune primarul Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan susţine că războiul declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina afectează lucrările de reabilitare la sistemul de termoficare al Capitalei, el explicând că în contextul conflictului armat din ţara vecină există o „criză a conductelor” şi a „tot ce înseamnă metal”. Astfel, din totalul de 50 de kilometri de conducte care ar fi trebuit reabilitaţi anul acesta, cel mai probabil se va reuşi reabilitarea a 30 de kilometri, pe fondul acestor crize privind livrările de conducte şi ţevi din metal, scrie agenția News.ro.
News.ro - Dum, 19 iun. 2022, 11:50
Reabilitarea conductelor de apă caldă din București, afectată de războiul din Ucraina, spune primarul Nicușor Dan

Nicuşor Dan a explicat duminică, la Prima Tv, că dacă până în 2015 s-au reabilitat aproximativ 100 de kilometri din reţeaua de termoficare a Capitalei în 25 de ani, în mandatul Gabrielei Firea au fost „mici creşteri”, ajungându-se în 2020 la 20 de kilometri reabilitaţi anual, iar în anul 2021 au fost reabilitaţi tot 20 de kilometri din reţeaua de termoficare.

„Pentru 2022 ne-am asigurat toate condiţiile să facem 50 de kilometri, aşa cum eu am spus în campanie, în sensul că aveam licitaţiile deja făcute -pe care nu le-am găsit făcute ca să le dăm drumul în 2021 -licitaţiile deja făcute pe 4 tronsoane, cu privaţi, ce ştie să facă Termoenergetica singură, mici lucrări de 50-100 de metri şi contractele pe care le are Termoenergetica cu alţi privaţi, tot aşa, pe lucrări mici. Deci am fi avut obiectiv 10 kilometri pe fiecare din aceste tronsoane. Din păcate, ne-a lovit războiul din Ucraina şi criza conductelor, generală, a tot ce înseamnă metal. Spre exemplu, puteam să începem cu un privat şantierul din Pantelimon, puteam să începem, aveam totul semnat, 1 martie şi încă aşteaptă să-i vină conducta din China cu vaporul. Deci 2022 am fi putut să mergem la 50 de kilometri aşa, realist, pentru că am pierdut toate lunile astea din cauza crizei de conducte, o să ne ducem pe la 30”, a afirmat Nicuşor Dan în emisiunea Insider Politic.

Acesta subliniază că sunt contracte deja semnate în ceea ce priveşte reabilitările planificate pentru anii viitori.

„Noi avem 63 de kilometri pe buget local, care sunt începuţi dinainte şi din care mai avem aceste tronsoane 4 ori 10 kilometri şi pe care lucrările sunt atribuite. După aceea avem bani europeni şi pentru asta licitaţia s-a desfăşurat şi acum, pe fiecare tronson, se fac evaluările şi o să avem câştigători, mai avem bani pentru încă 210 kilometri şi după aceea avem şi chiar am luat săptămâna asta aviz de la ANRE pe lucrări următoare. Deci în momentul în care toate turbulenţele astea se vor termina, o să reuşim să mergem la 50 de kilometri pe an, ceea ce înseamnă că o să reducem an de an pierderile”, adaugă edilul.

Acesta anunţă că pe lângă  cele patru mari CET-uri, din iarna acestui an va fi pusă în funcţiune o centrală provizorie, în zona fostei centrale Titan, care va fi la jumătatea distanţei către cartierul Aviaţiei, unde sunt „mari probleme” cu alimentarea cu agent termic.

Dan reia afirmaţiile conform cărora, începând din anul 2024,  în Capitală „vor mai fi probleme punctuale” în ceea ce priveşte furnizarea de agent termic, „aşa cum erau în anul 2016- 2017”, iar „avariile vor fi tot mai mici”.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...