„Balena de la Londra” scapă de acuzaţii în legătură cu pierderea de 6 mld. dolari de la JPMorgan

Bruno Iksil, fostul trader cunoscut drept "balena de la Londra", nu va fi pus sub acuzare de justiţia din SUA în legătură cu pierderea de peste 6 miliarde de dolari înregistrată anul trecut de JPMorgan Chase în urma unor pariuri pe piaţa derivatelor de credit.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 19:33

Iksil, de naţionalitate franceză, a lucrat la departamentul de investiţii de la Londra al JPMorgan şi este responsabil pentru o mare parte din tranzacţiile care au provocat pagube uriaşe pentru bancă, afectând reputaţia instituţiei şi forţând demisia unui director din conducerea executivă.

Investigaţia declanşată în primăvara anului trecut de Departamentul Justiţiei din SUA are ca scop, printre altele, determinarea culpabilităţii traderilor în astfel de situaţii. Cu alte cuvinte, magistraţii încearcă să stabilească dacă traderii responsabili pentru astfel de pariuri păguboase au evaluat greşit, cu bună ştiinţă, riscurile asociate tranzacţiilor, potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, citate de Wall Street Journal (WSJ).

Comisia valorilor mobiliare din Statele Unite (SEC) a început în paralel propria investigaţie.

Ambele investigaţii sunt în derulare, iar Bruno Iksil a ieşit din atenţia anchetatorilor şi nu va fi pus sub acuzare în lipsa unor dovezi noi, au declarat pentru WSJ surse apropiate situaţiei.

Motivele pentru care Iksil nu mai este vizat de anchetă nu sunt cunoscute. Fostul trader a cooperat cu autorităţile, dar şi cu investigaţia internă derulată de JPMorgan.

Concluziile unor anchete derulate de bancă şi de o comisie din Senatul SUA arată că Bruno Iksil a jucat într-adevăr un rol cheie în păgubirea băncii cu 6,2 miliarde de dolari, dar acesta a încercat să „alerteze” superiorii cu privire la riscurile uriaşe asumate.

Iksil a fi calificat tranzacţiile drept „monstruoase” şi „înfricoşătoare” în diverse conversaţii telefonice sau prin email purtate cu colegii şi şefii săi.

Contactaţi de WSJ, reprezentanţii părţilor implicate au refuzat să comenteze informaţiile.

Anchetatorii ar ptuea ajunge la o concluzie în toamnă, potrivit surselor citate.

JPMorgan a anunţat recent că anticipează pierderi de 6,8 miliarde de dolari legate de diferitele procese penale şi civile în care este implicată. De la începutul anului 2011, banca a pierdut aproape 8 miliarde de dolari în justiţie, în principal ca urmare a înţelegerilor negociate pentru a stinge diverse acuzaţii, de la nereguli legate de piaţa creditelor ipotecare la manipularea preţului energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...