JTI România a raportat un profit în creştere cu circa 13%, de peste 825 milioane de lei, în 2021

Cifra de afaceri a producătorului de ţigarete JTI România a depăşit 7 miliarde de lei (peste 1,4 miliarde de euro) în 2021, în creştere cu aproximativ 12% faţă de anul anterior, iar profitul a fost de peste 825 milioane de lei (+13%), relevă raportările financiare ale companiei, publicate marţi.
AGERPRES - mar, 21 iun. 2022, 10:14
JTI România a raportat un profit în creştere cu circa 13%, de peste 825 milioane de lei, în 2021

Astfel, afacerile JTI cumulate pentru cele două entităţi care îşi desfăşoară activitatea în România – JTI Trading şi JTI Manufacturing – includ acciza, iar pe lângă aceasta compania a virat la buget şi TVA, plus alte taxe şi contribuţii, reprezentând în total 80% din cifra de afaceri, şi anume circa 5,6 miliarde lei, cu peste 14% mai mult faţă de anul 2020.

Profitul celor două entităţi JTI a fost, în 2021, de peste 825 milioane lei, în creştere cu circa 13%, de la an la an.

„Rezultatele bune obţinute de companiile din sectorul tutunului înseamnă şi sume în creştere virate la stat, dat fiind că pachetul de ţigarete este cel mai taxat produs. De asemenea, majorarea cifrei de afaceri înseamnă că putem continua să investim în România, să exportăm mare parte din producţia locală, să fim un partener de nădejde al autorităţilor în combaterea contrabandei şi, nu în ultimul rând, să derulăm programele sociale şi culturale demarate în urmă cu 25 de ani. Ne dorim să putem raporta şi pentru anul în curs rezultate financiare bune şi, implicit, creşterea sumelor plătite la buget. Vom reuşi în condiţiile unei politici fiscale predictibile, stabilităţii cadrului de reglementare şi menţinerii contrabandei la nivel scăzut. În prezent, aşteptăm noul calendar de creştere a accizei şi asistăm la dezbateri prelungite pe tema unei eventuale taxe noi, intitulate „de solidaritate”. În cazul nostru, taxele reprezintă deja 80% din cifra de afaceri cumulată, restul de 20% fiind costuri cu materiile prime, materialele de producţie, logistica, transportul, costul forţei de muncă şi profitul producătorului”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

JTI este una dintre primele multinaţionale stabilite local, încă din anul 1993. Până în prezent, compania a investit peste 250 milioane de euro pe piaţa locală şi, recent, a anunţat o investiţie de 60 de milioane de euro în următorii trei ani pentru modernizarea capacităţilor de producţie ale fabricii din Bucureşti. În momentul de faţă, aproximativ 75% din producţia JTI Manufacturing este exportată în circa 50 ţări.

Compania are peste 1.200 de angajaţi în sediul din Bucureşti, fabrică şi birourile de vânzări din toată ţara şi a fost declarată „Angajatorul numărul 1 în România”, potrivit evaluării realizate de Top Employers Institute, care include 23 companii pe plan local.

România este al doilea producător european de ţigarete, la egalitate cu Germania şi după Polonia. Conform INS, în 2021 totalul exporturilor de ţigarete şi produse din tutun a fost de peste 1,34 miliarde de euro, contribuţia pozitivă a tutunului la balanţa de plăţi fiind de circa un miliard de euro.

JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun şi produse pentru vapat, cu operaţiuni în peste 130 de ţări. Cu sediul la Geneva, Elveţia, JTI are peste 40.000 de angajaţi, fiind membră a grupului Japan Tobacco.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...