IEA reduce estimarea privind cererea de petrol în 2014 din cauza perspectivelor economice

Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) a redus estimarea de creştere a cererii de petrol în 2014, din cauza ritmului mai lent al dezvoltării economice în China şi a redresării dificile din SUA şi Europa, relatează Bloomberg.
Economica.net - Dum, 11 aug. 2013, 16:14
IEA reduce estimarea privind cererea de petrol în 2014 din cauza perspectivelor economice

Consumul global de petrol va creşte cu 1,1 milioane de barili pe zi, respectiv cu 1,2%, la 92 milioane de barili pe zi, potrivit unui raport lunar al IEA.

Estimarea este cu 100.000 de barili pe zi mai mică decât cea publicată cu o lună în urmă.

„Toată lumea ştie că oferta creşte mai mult decât cererea, iar percepţia generală este că preţurile vor scădea”, a declarat Bjarne Schieldrop, analist şef la compania SEB în Oslo.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a scăzut cu circa 4% în acest an, fiind tranzacţionat în prezent la aproape 107 dolari pe baril. Evoluţia negativă a cotaţiilor este provocată de încetinirea creşterii economice în China şi de nivelul ridicat al şomajului în Statele Unite şi Europa.

Datele IEA ţin seama de prognozele FMI, care în luna iulie a redus estimarea de creştere a economiei mondiale pentru anul viitor de la 3,3% la 3,1%.

Potrivit IEA, cererea pentru ţiţeiul livrat de OPEC va scădea anul viitor cu 400.000 de barili pe zi, la 29,4 milioane de barili pe zi, din cauza creşterii producţiei altor ţări, cum ar fi Statele Unite şi Canada, care este mai mare decât creşterea consumului mondial de petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de intrare în faliment și că a obținut o nouă finanțare de 100 de milioane......
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...