„În cadrul întâlnirii, pe care am avut-o astăzi la Abu Dhabi, reprezentanţii acestui grup au transmis că vor să dezvolte proiecte în zona molurilor 3 şi 4 din Port. Am stabilit să înfiinţăm un grup comun de lucru, care să discute despre încheierea unui Memorandum de Înţelegere între Portul Constanţa şi AD Ports Group. I-am invitat pe reprezentanţii AD Ports Group să viziteze Portul Constanţa pentru a stabili termenii colaborării, inclusiv în contextul interesului manifestat de aceştia pentru investiţii în ceea ce priveşte insula artificială din port”, a scris Grindeanu, scrie Agerpres.
Ministrul a precizat că a discutat şi despre un posibil parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal cargo pe Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, care poate deveni astfel un puternic nod comercial regional, conectat la reţelele de transport feroviar şi rutier.
Acest Centru Intermodal, a cărui construcţie este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafaţă de 65 de hectare şi ar oferi facilităţi de depozitare şi transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinentale, a adăugat şeful de la MTI.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă se află de două zile într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe premier în Emiratele Arabe Unite fac parte Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Iulian Chifu, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, şi Dan Cărbunaru, secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului.
„Vizita vizează dezvoltarea şi consolidarea dialogului bilateral la nivel politic, economic şi sectorial între cele două state. Discuţiile vor include teme de importanţă şi prioritate pentru Emiratele Arabe Unite şi România, precum şi subiecte de interes regional şi internaţional”, se arată în comunicat.