Tender pierde 10 mil. lei la Prospecţiuni S.A. pe primul semestru, cu 71% mai mult ca anul trecut

Pierderea netă a companiei de prospecţiuni geologice Prospecţiuni S.A, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, s-a ridicat la 10,5 milioane de lei la 30 iunie 2013. Este cu 71% mai mare decât în primul semestru al anului trecut, ca urmare a modului de înregistrare a provizioanelor – spun oficialii companiei.
Adrian N. Ionescu - mar, 13 aug. 2013, 06:55
Tender pierde 10 mil. lei la Prospecţiuni S.A. pe primul semestru, cu 71% mai mult ca anul trecut

Prospecţiuni S.A. (PRSN) a început să înregistreze lună de lună provizioane, în acest an, şi de aceea a acumulat peste 8,6 milioane de lei la acest capitol contabil, pe primele şase luni ale anului, potrivit raportului trimis la Bursă.

„Fără aceste provizioane pierderea netă ar fi fost de 1,9 milioane de lei”, ţin să precizeze oficialii companiei. În aceeaşi perioadă a anului trecut, pierderea a fost de 6,2 milioane de lei.

Cauza principală a rezultatelor negative a fost „terminarea unor contracte importante cu Petrom şi Romgaz”, se spune în raportul Prospecţiuni, trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Totodată, compania a început „etapele de pregătire pentru cele trei mari proiecte 3D, în luna aprilie (3D Romgaz Transilvania Sud, 3D Romgaz Transilvania Centru şi 3D Petrom Cartojani). Au avut loc lucrările de mobilizare, de topografie, foraj, încărcare sonde, etc, având ca efect menţinerea cheltuielilor la nivel ridicat, fără a genera venituri”, scrie Gehrig Schultz, preşedintele companiei, în raport.

Veniturile au crescut, totuşi, „semnificativ, cu 37%”, până la 151,5 milioane de lei, iar cheltuielile totale cu 38%, până la 161,3 milioane de lei, rezultând o pierdere brută de 9,8 milioane de lei.

În afară de România, compania va participa „la toate  licitaţiile din Bulgaria, Serbia şi Georgia, pentru companii ca MOL, NIS, Clara, Overgaz şi altele”.

Compania este tranzacţionată pe piaţa Rasdaq a BVB, unde este evaluată la peste 114 milioane de lei, cu peste 22% mai puţin decât maximul ultimelor 12 luni din februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...