OMV Petrom va transforma în depozit de ţiţei o parte din instalaţiile Arpechim

OMV Petrom (SNP) va transforma o parte din instalaţiile rafinăriei Arpechim Piteşti, aflată în conservare, într-un depozit de ţiţei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei petroliere, Mariana Gheorghe.
Economica.net - mar, 13 aug. 2013, 10:07
OMV Petrom va transforma în depozit de ţiţei o parte din instalaţiile Arpechim

„Activitatea la Arpechim s-a oprit. Repoziţionăm o parte din activele de acolo ca terminal pentru ţiţei şi produse petroliere. Ele vor trebui autorizate ca depozit de produse petroliere”, a afirmat Gheorghe.

În februarie, Gheorghe afirma că rafinăria va fi demolată dacă nu va fi găsit un cumpărător.

Rafinăria Arpechim, pe care OMV, acţionarul majoritar al Petrom, nu o consideră un activ de bază, livrează materie primă pentru combinatul chimic de stat Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă.

Cele două companii şi-au anunţat marţi rezultatele obţinute în primul semestru.

Astfel, profitul net al grupului Petrom a urcat cu 18% în primul semestru, la 2,393 miliarde lei (545 milioane euro), însă vânzările au coborât cu 5%, la 11,576 miliarde lei (2,636 miliarde euro), în special din cauza scăderii vânzărilor de ţiţei comparativ cu perioada similară a anului trecut, care a fost influenţată de oprirea planificată a rafinăriei Petrobrazi.

Oltchim a avut în primul semestru pierderi de 147,4 milioane lei, mai mici faţă de cele de 182,2 milioane lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care gradul de utilizare a capacităţilor de producţie a fost de doar 18%, la jumătate faţă de prima jumătate a anului 2012, din cauza lipsei capitalului de lucru.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...