Petrom a realizat, de la privatizare şi până în prezent, lucrări de ecologizare a terenului de la active precum Doljchim, Petrobrazi şi Arpechim de 95 de milioane de lei, bani pe care îi vrea înapoi de la statul român, potrivit contractului de privatizare. Astfel, compania petrolieră efectuează lucrările de curăţire a terenului de substanţele ce îl poluează, apoi statul îi rambursează banii cheltuiţi în acest scop, după verificarea acurateţii datelor prezentat de companie.
Factura de circa 21 de milioane de euro reprezintă lucrări efectuate în ultimii 8 ani pentru poluarea istorică, făcută de stat înaintea vânzării Petrom către OMV. „N-am văzut încă niciun ban”, a precizat Mariana Gheorghe, director general Petrom.
Pentru poluarea curentă, de după privatizarea din 2004, conducerea Petrom aşteaptă ca Agenţia pentru Mediu să o definească pri lege şi să o identifice.
Rafinăria Arpechim, în prezent închisă, are nevoie de lucrări de ecologizare de sute de milioane de euro. Petrom intenţionează să o tranforme într-un depozit pentru ţiţei şi produse petroliere. Doar o parte din instalaţiile rafinăriei, însă. Restul rămâne în conservare şi va fi dezafectată dacă statul nu găseşte un investitor dispus să o cumpere la pachet cu Oltchim.
„Continuăm dialogul cu statul, da nu avem noutăţi cu privire la Arpechim”, mai arătat directorul Petrom.
Rafinăria Arpechim Piteşti este închisă încă de anul trecut, proprietarul Petrom motivând că nu are nevoi suplimentare de capacităţi de rafinare în afara Petrobrazi Ploieşti.