Grecia îi cere lui Putin o reducere a preţului gazelor naturale livrate de Gazprom

Premierul elen Antonis Samaras i-a cerut preşedintelui Rusiei Vladimir Putin o reducere a preţului gazelor naturale livrate de grupul rus de stat Gazprom, în linie cu discounturile acordate altor clienţi din Europa, potrivit unor surse apropiate situaţiei, informează portalul elen Capital.
Economica.net - mar, 13 aug. 2013, 15:13
Grecia îi cere lui Putin o reducere a preţului gazelor naturale livrate de Gazprom

Samaras şi-a exprimat cererea într-o scrisoare adresată direct preşedintelui rus, notând că preţul energiei reprezintă un factor decisiv în creşterea competitivităţii economiei Greciei şi este astfel de importanţă vitală pentru guvernul de la Atena.

Grecia plăteşte Gazprom un preţ cu circa 30% mai mare decât media europeană, în cadrul unui contract valabil până în 2016, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

Gazprom a încercat anul acesta să cumpere compania de distribuţie de gaze naturale din Grecia, DEPA, dar şi-a retras oferta în iunie. Câştigător al procesului de vânzare a fost desemnat ulterior compania de stat din Azerbaidjan SOCAR.

Planurile statului elen de a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale au înregistrat un succes major în iunie. Astfel, prin Grecia va trece gazoductul Trans-Adriatic Pipeline (TAP) care transportă în Europa gaze din Azerbaidjan şi are ca punct final Italia.

Consorţiul care dezvoltă câmpul gazeifer Şah Deniz II din Azerbaidjan a ales ca rută de transport către Europa conducta TAP, în detrimentul proiectului Nabucco în care era implicată şi România.

Consorţiul Şah Deniz este format din BP (Marea Britanie) – 25,5%, Statoil (Norvegia) – 25,5%, NIOC (Iran) 10%, Total (Franţa) – 10%, Lukoil (Rusia) -10%, SOCAR (Azerbaidjan) -10% şi TPAO (Turcia) – 9%. Ulterior, trei dintre companiile partenere Şah Deniz au anunţat că vor prelua împreună o participaţie de 50% la TAP. Astfel, BP va prelua 20%, SOCAR de asemena 20%, iar Total 10%. Restul de 50% din acţiunile TAP vor rămâne în posesia companiilor Axpo (Elveţia), Statoil (Norvegia) şi E.ON (Germania).

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...