Prețul spot al energiei electrice a crescut din nou, în iunie, și e de trei ori mai mare decât acum un an

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a crescut din nou, în luna iunie, după creșterea care a avut loc luna precedentă, potrivit datelor consultate de noi.
Mihai Nicuţ - mie, 29 iun. 2022, 22:03
Prețul spot al energiei electrice a crescut din nou, în iunie, și e de trei ori mai mare decât acum un an

Astfel, în iunie 2022, prețul mediu de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU), a fost de 1.138 de lei/MWh, de la 1.000 de lei în mai și 861 de lei/MWh în luna aprilie, deci avem o creștere de preț de peste 10% de la o lună la alta.

Comparativ cu situația de acum un an, prețul este de trei ori mai mare, în iunie 2021 prețul mediu de închidere al PZU a fost de doar 378 de lei și era în creștere și atunci.

Piața spot este una foarte lichidă în România, spre exemplu, în luna mai 2022, ultima cu date oficiale disponibile, în PZU s-a tranzacționat 50% din tot consumul țării, adică aproximativ 2,11 TWh de energie electrică, cu o valoare a tranzacțiilor de 2,16 miliarde de lei.

Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie 2021, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

Azi, prețul spot al energiei electrice pe piața de la București este de 1.710 de lei/MWh sau 345 de euro/MWh, identic cu cel din Bulgaria și doar cu puțin mai mic decât cel din Ungaria (348 de euro/MWh)

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...