H&M vrea să cucerească Romania. Vezi unde vrea să deschidă magazine

Gigantul suedez H&M a deschis 25 de magazine în oraşele din România, la peste doi ani de la prima deschidere din martie 2011. Cu şapte magazine în Bucureşti, două la Cluj Napoca şi restul în mari oraşe din ţară, retailerul bifează şi oraşele mai mici pe harta expansiunii.
Economica.net - Dum, 18 aug. 2013, 11:02
H&M vrea să cucerească Romania. Vezi unde vrea să deschidă magazine

Următorul magazin H&M care se va deschide în Bucureşti este cel din Promenada Mall, de lângă Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, care îşi va deschide porţile pe 17 octombrie.

Şi tot în această toamna urmează să fie deschis şi magazinul H&M din noul spaţiul comercial care va fi finalizat şi care îi aparţine lui Alin Cocoş, pe strada Lipscani nr. 30-34.

Dacă magazinele deschise până acum sunt în malluri finalizate, viitoarele deschideri depind în mare parte de finalizarea viitoarelor centre comerciale.

Spre exemplu, din vara anului 2010 a fost anunţată intenţia H&M de a deschide un magazin în Parklake Plaza, care ar urma să fie ridicat în cartierul Titan din Bucureşti. De atunci şi până acum, lucrările de construcţie au fost amânate.

Recentul anunţ al unuia dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de pe piaţa românească, fondul de investiţii sud-african NEPI, privind un acord cadru de preluare a 70% din acţiunile firmei care deţine terenul fostei fabrici Electroaparataj, din zona Pantelimon, Bucureşti, dă speranţe că lucrările de construcţie vor fi demarate în curând. H&M este unul dintre retailerii anunţaţi pentru Mega Mall-ul care urmează să fie construit.

Cum nici un mare mall nu suferă de lipsa unui magazin H&M, nu este exclus ca retailerul să se extindă şi în proiectele Vulcan Value Center, care ar urma să fie deschis în luna noiembrie a acestui an, în AFI B.NOI şi în Victoria City Lifestyle Retail Center. La ultimele, lucrările de construcție nu au început încă.

CITEŞTE ŞI Vânzările H&M în România s-au dublat în anul fiscal 2012, la 74 milioane euro

6 noi magazine H&M în provincie

Un nou mall, şi implicit un nou magazin H&M îşi va face apariţia la Ploieşti din 3 octombrie, odată cu deschiderea AFI Palace Ploieşti.

Tot la sfârşitul acestui an ar urma să fie inaugurat şi Galaţi Shopping Center, dezvoltat de NEPI în parteneriat cu Carrefour, pe acelaşi principiu ca şi la Ploieşti, unde a fost deschis un magazin H&M anul trecut. Este de așteptat ca printre chiriașii de la Galați să se numere și H&M.

Tot anul viitor, este programată deschiderea primei faze din proiectul Coresi din Braşov, dezvoltat de Immochan, divizia de imobiliare a retailerului Auchan. Prima fază include o unitate Auchan şi o galerie comercială cu 80 de magazine. Rămâne de văzut dacă H&M ia în calcul deschiderea a celui de-al doilea magazin din Braşov, după cel deja existent în Unirea Shopping Center.

Prezent deja într-un centru Winmarkt, cel de la Buzău, retailerul H&M va deschide anul viitor trei noi magazine în cadrul reţelei, la Galaţi, Râmnicu Vâlcea şi Piatra Neamţ, a anunţat proprietarul reţelei, grupul italian Immobiliare Grande Distribuzione (IGD). Pentru 2015 este aşteptată deschiderea unui magazin H&M la Tulcea

Te-ar mai putea interesa și
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Producătorul american de automobile electrice Rivian a raportat vineri vânzări peşte aşteptări în trimestrul al patrulea, adăugând că producţia sa nu mai este frânată de lipsa de......
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere ...
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...