Arctica: Norvegia spune că are dreptul să blocheze mărfurile ruseşti către Svalbard

Norvegia a dat asigurări miercuri că are dreptul să blocheze intrarea pe teritoriul său a unor mărfuri destinate ruşilor din arhipelagul arctic norvegian Svalbard, după ameninţări cu represalii din partea Moscovei.
AGERPRES - joi, 30 iun. 2022, 08:41
Arctica: Norvegia spune că are dreptul să blocheze mărfurile ruseşti către Svalbard

Oslo „nu încearcă să pună obstacole” în aprovizionarea unei comunităţi de mineri ruşi instalaţi în aceste vaste insule norvegiene din apropierea Polului Nord, a asigurat ministrul afacerilor externe Anniken Huitfeldt într-o declaraţie pentru France Presse, după acuzaţii de „acţiune neprietenoasă” din partea diplomaţiei ruse.

„Norvegia nu încalcă Tratatul Svalbard-ului” (sau Spitzbergen n.r.), care guvernează de un secol, cu reguli specifice, acest teritoriu cu doar 3.000 de locuitori pierdut la graniţele Arcticii.

Încărcătura ce a stârnit puternice proteste ruseşti „a fost blocată pe baza sancţiunilor” impuse de Oslo în urma invaziei Ucrainei, „care interzic intrarea companiilor ruseşti de transport de marfă pe teritoriul norvegian”, a subliniat ministrul.

În acest episod de tensiune din Arctica, Moscova acuză Norvegia că a blocat 20 de tone de mărfuri la punctul de trecere a frontierei terestre Storskog, care urmau să fie încărcate pentru Svalbard la bordul unei nave în portul norvegian Tromso.

Dar nimic nu împiedică partea rusă să folosească alte rute directe, de exemplu maritime, pentru a-şi aproviziona comunitatea de mineri instalată în orăşelul minier Barentsburg, a subliniat Huitfeldt.

De altfel, situaţia este normală în acest orăşel unde funcţionează cea mai nordică mină de cărbune din lume. „Rezidenţii au acces la alimente şi medicamente”, potrivit Oslo.

După ce l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri norvegian la Moscova , Rusia a cerut miercuri Norvegiei să rezolve această problemă „cât mai curând posibil”, evocând „măsuri de represalii”.

Svalbard este guvernat de un tratat atipic, încheiat în 1920 la Paris.

Tratatul recunoaşte suveranitatea Norvegiei, dar garantează şi cetăţenilor statelor semnatare, astăzi 46 inclusiv Rusia, libertatea de a exploata acolo resurse naturale „pe picior de egalitate perfectă”.

În această calitate, de decenii, Rusia – URSS înaintea ei – extrage cărbune pe aceste terenuri, în cele mai nordice locuri locuite de pe planetă.

Sursa foto: https://luxebeatmag.com/

Te-ar mai putea interesa și
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice din cauza expansiunii rapide a inteligenței artificiale. Orașul......
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...