Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 4,4%, în primele cinci luni

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate în primele cinci luni ale acestui an a scăzut cu 4,4%, în comparaţie cu perioada similară din 2021, potrivit Institutului Naţional de Statistică. În perioada menţionată s-au eliberat 18.695 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale.
AGERPRES - joi, 30 iun. 2022, 11:11
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 4,4%, în primele cinci luni

Conform INS, scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-360 autorizaţii), Nord-Est (-296), Vest (-222), Sud-Vest Oltenia (-78), Sud-Est (-77) şi Bucureşti-Ilfov (-43). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (+178 autorizaţii) şi Nord-Vest (+43), scrie Agerpres.

În luna mai 2022, comparativ cu aprilie 2022, s-au eliberat 4257 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+7,6%), cu o suprafaţă utilă totală de 1.039.222 mp (+17,2%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 69,2% au fost pentru zona rurală.

În luna mai 2022 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+301 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+77 autorizaţii), Sud-Muntenia, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia (+45 fiecare), Centru (+38), Vest (+34), Nord-Vest (+16) şi Bucureşti-Ilfov (+1).

În luna mai 2022, s-au eliberat 606 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+18,8%), în suprafaţă utilă totală de 249689 mp (-34,9%).

Comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat o scădere (-133.913 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-63.912 mp), Nord-Est (-28.351), Bucureşti-Ilfov (-23.114), Vest (-18106), Sud-Vest Oltenia (-13.473) şi Sud-Est (-6.271). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+10.626 mp) şi Centru (+8.688).

În luna mai 2022, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-8,6%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+6,2%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

În profil teritorial, această scădere (-403 autorizaţii) a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-173 autorizaţii), Nord-Est (-97), Bucureşti-Ilfov (-94), Sud-Est (-46), Sud-Vest Oltenia (-44), Nord-Vest (-18) şi Vest (-16). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+85 autorizaţii).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna mai 2022 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-12,6%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+20%).

În profil teritorial, această creştere (+41.656 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+53.997 mp), Sud-Muntenia (+14.344), Sud-Est (+2.647) şi Vest (+2.447). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-19.433 mp), Nord-Est (-9.083), Sud-Vest Oltenia (-1.843) şi Nord-Vest (-1.420).

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...