Ucraina: Cel puţin 17 morţi în atacuri, în apropiere de Odesa

Cel puţin 17 persoane au fost ucise în cursul unor atacuri asupra unor clădiri din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, atacuri ce survin în contextul în care armata ucraineană tocmai a preluat de la ruşi o insulă strategică pentru controlul rutelor maritime, relatează vineri AFP.
AGERPRES - vin, 01 iul. 2022, 09:18
Ucraina: Cel puţin 17 morţi în atacuri, în apropiere de Odesa

O rachetă lansată de un ”avion strategic” din Marea Neagră a făcut ”14 morţi şi 30 de răniţi” între care trei copii”, potrivit ultimului bilanţ al serviciilor de urgenţă ucrainene, scrie Agerpres.

O altă rachetă, lansată de acelaşi avion, a lovit alte două clădiri din apropiere, omorând ”trei oameni, între care un copil”, au adăugat echipele de salvare. Operaţiunile de salvare, complicate de un incendiu, continuă.

În primul atac ”a fost lovită o clădire rezidenţială de nouă etaje din regiunea Bilgorod-Nistru”, la aproximativ 80 km sud de Odesa, potrivit purtătorului de cuvânt al administraţiei regiunii Odesa, Serghei Braciuk.

Acest atacuri survin în contextul în care NATO a promis joi sprijinul său neclintit Ucrainei, la încheierea summitului de la Madrid, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...