Egipt: 464 de morţi în violenţele de miercuri. Punctul de trecere cu Fâşia Gaza fost închis

Dispersarea sângeroasă de către armată şi poliţie a manifestanţilor pro-Morsi la Cairo şi violenţele care s-au propagat în toată ţara au provocat, miercuri, moartea a 464 de persoane, dintre care 421 de civili, a anunţat Guvernul egiptean într-un nou bilanţ, citat de AFP.
Economica.net - joi, 15 aug. 2013, 09:41
Egipt: 464 de morţi în violenţele de miercuri. Punctul de trecere cu Fâşia Gaza fost închis

Un total de 3.572 de răniţi au fost, de asemenea, înregistraţi în toată ţara, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii. Potrivit acestui bilanţ, aproximativ 200 de persoane au murit doar în pieţele Rabaa al-Adawiya şi Nahda din Cairo, care erau ocupate de aproximativ o lună şi jumătate de susţinătorii preşedintelui islamist Mohamed Morsi, destituit şi arestat de armată la 3 iulie.

Egiptul a închis miercuri punctul de terece a frontierei cu Fâşia Gaza pentru o durată nedeterminată, după violenţele provocate de dispersarea sângeroasă a susţinătorilor preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi, potrivit unui oficial din domeniul securităţii, relatează AFP.

Sute de muncitori palestinieni traversează în fiecare zi punctul de trecere de la Rafah, în Peninsula Sinai, în cele două sensuri. După intervenţia sângeroasă de miercuri a poliţiei şi a armatei împotriva manifestanţilor, la Cairo, şi extinderea violenţelor în întreaga ţara, puterea instaurată de armată a decretat stare de urgenţă şi restricţii de circulaţie într-o mare parte a Egiptului.

Preşedintele francez François Hollande l-a convocat pe ambasadorul Egiptului la Paris la ora 10.00 (11.00 ora României) la Elysée, a anunţat joi dimineaţa preşedinţia, citată de AFP.

Premierul turc cere Consiliului de Securitate să se reunească pe tema Egiptului

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a cerut, joi, Consiliului de Securitate al ONU să se reunească „rapid” pentru a discuta despre Egipt, la o zi de la dispersarea sângeroasă a susţinătorilor preşedintelui demis Mohamed Morsi, relatează AFP.

„Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să se reunească rapid pentru a discuta despre situaţia din Egipt”, a declarat el în faţa presei la Ankara, apreciind că toate ţările din cadrul Consiliului ar trebui să accepte o astfel de reuniune.

El a denunţat „un masacru foarte grav” comis de forţele de ordine în timpul dispersării susţinătorilor lui Morsi şi a criticat „ipocrizia” comunităţii internaţionale.

„Este un masacru foarte grav (…) care a vizat poporul egiptean ce nu făcea altceva decât să manifesteze paşnic”, a declarat el pe aeroportul din Ankara, înainte de a pleca spre Turkmenistan, criticând lipsa de acţiune a comunităţii internaţionale.

Danemarca a anunţat joi că va suspenda ajutorul pe care îl oferă Egiptului, a doua zi după baia de sânge provocată de dispersarea violentă a manifestaţiilor de la Cairo, relatează AFP.

„Danemarca are două proiecte de colaborare directă cu Guvernul şi instituţiile publice egiptene, iar de-acum vor fi suspendate”, a declarat pentru cotidianul Berlingske ministrul pentru Ajutor şi Dezvoltare Christian Friis Bach.

„Este o reacţie la evenimentele sângeroase şi la foarte regretabila întorsătură pe care a luat-o evoluţia democraţiei”, a adăugat el.

Valoarea ajutorului nu este mare, Copenhaga acordând 30 de milioane de coroane daneze (patru milioane de euro) pentru două proiecte, unul prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar celălalt prin intermediul Băncii Mondiale.

Friis Bach şi-a exprimat dorinţa ca Uniunea Europeană să examineze ajutorul pe care îl oferă Egiptul. Danemarca finanţează o parte din acest ajutor, iar ministrul a anunţat pentru Berlingske că Guvernul danez ia în calcul să-şi suspende contribuţia.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Naţională a Ungariei menține nivelul dobânzii cheie la 6,5%, pentru a susține cursul de schimb al forintului
Banca Naţională a Ungariei menține nivelul dobânzii cheie la 6,5%, pentru a susține cursul de schimb al forintului
Banca Naţională a Ungariei a decis marţi să menţină nemodificată dobânda de referinţă, pentru a doua lună la rând, după ce forintul ungar a înregistrat o depreciere semnificativă în......
CFR Călători introduce din 20 noiembrie în circulație primul tren electric nou Alstom Coradia cumpărat de ARF. Garnitura se va deplasa pe ruta București Nord – Brașov
CFR Călători introduce din 20 noiembrie în circulație primul tren electric nou Alstom Coradia cumpărat de ARF. Garnitura ...
CFR Călători va introduce în circulație, începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material ...
Bitcoin atinge un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin atinge un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin a stabilit miercurea trecută un nou maxim istoric de 93.480 de dolari, în timp ce rezultatul alegerile prezidențiale ...
Paradoxul energetic în timpul președinților Trump și Biden
Paradoxul energetic în timpul președinților Trump și Biden
Sloganul „Drill, baby, drill!” - “Forează frate, forează!” apărut în timpul campaniei lui Donald Trump a fost ...