Germina Nagâţ (CNSAS): Isărescu este necolaborator. Statutul juridic este că s-a oprit verificarea la CCR

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a afirmat că statutul juridic al guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, este de necolaborator al Securităţii, precizând că toată speţa construită de CNSAS s-a oprit la Curtea Constituţională. Ea a precizat că pe fondul problemei nu s-a pronunţat nimeni. De asemenea, din cauza respectivei hotărâri a CCR, nici noul preşedinte al Curţii Constituţionale, Marian Enache, nu mai poate fi verificat de CNSAS.
News.ro - Dum, 03 iul. 2022, 11:52
Germina Nagâţ (CNSAS): Isărescu este necolaborator. Statutul juridic este că s-a oprit verificarea la CCR

Germina Nagâţ a fost întrebată, duminică, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, care este statutul lui Mugur Isărescu şi dacă seamănă cazul său cu cel al lui Traian Băsescu.

“Domnul Isărescu este necolaborator. Statutul juridic este că s-a oprit verificarea la Curtea Constituţională şi toată speţa pe care a construit-o CNSAS foarte greu. Finalitatea e alta pentru că aşa a decis Curtea Constituţională. Deci, din punctul de vedere al muncii CNSAS, a fost puţin mai greu la domnul Isărescu pentru că noi am făcut o verificare în 2009, imediat după ce s-a schimbat legea în 2008, a fost o verificare pe noul cadru legal şi pentru că domnul Isărescu era în categoria verificări la cerere, nu am putut să valorificăm nimic. Deci am avut probele în bazele de date, nu un sertar, că nu ţinem nimic în sertare şi nu am putut să facem nota de constatare, pur şi simplu să o trimitem în instanţă. Deci ne împiedica articolul 32 din lege. Era un articol care spunea că noile probe sau documentele, mă rog, interpretez eu, adică simplific eu o formularea, pot fi folosite doar în cazul verificărilor din oficiu”, a precizat Germina Nagâţ.

Ea a explicat de ce Mugur Isărescu nu putea fi verificat.

“Dânsul era la cerere. Categoriile ”la cerere” sunt nominalizate de lege şi, între altele, magistraţii, ambasadorii, Guvernatorul Băncii, membrii Academiei, mulţi, sunt doar la cerere. Dacă cineva face cerere şi dacă nu are o verificare anterioară, atenţie, asta e foarte important. Isărescu avusese. Avusese o adeverinţă. Şi pentru că avusese această decizie anterioară, noi nu mai puteam să dăm publicităţii nimic din ce aveam în bazele de date găsite de colegi, cum v-am spus, prin metodele investigaţiilor la liber. În 2019 s-a corectat această prostie din lege, articolul 32, printr-o lege nouă, 161, care a dat drumul reverificărilor şi pentru categoriile ”la cerere””, a menţionat reprezentanta CNSAS.

Ea a declarat că verificarea lui Mugur Isărescu a fost oprită de Curtea Constituţională, dar că pe fond nu s-a pronunţat nimeni.

“La sesizarea domnului Isărescu, după ce a ajuns în instanţă, Curtea Constituţională a zis ”Halt!”. Deci nu este corect, nu este verificabil. Şi acum o să vă spun şi motivul că poate lumea nu ştie. Traseul Legii 161 a fost greşit în Parlament. Deci nu trebuia să fie Senatul cameră decizională, ci Camera Deputaţilor. Şi din acest motiv care e strict procedural a fost declarată neconstituţională şi, în consecinţă, domnul Isărescu nu mai este colaborator. Dar pe fond nu s-a pronunţat nimeni”, a adăugat Germina Nagâţ.

CITEȘTE MAI MULTE PE NEWS.RO. 

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...