Parlamentarii au votat schimbări importante pentru toate firmele din România. Ce înseamnă „starea de dificultate” și „acordul de restructurare” și cum pot salva ele mii de firme anual?

Firmele din România vor avea la dispoziție noi instrumente de restructurare în caz de dificultăți financiare, fără a fi nevoie să apeleze la procedura insolvenței. Parlamentul a adoptat zilele trecute proiectul de act normativ care transpune în legislația locală prevederile Directivei Europene  2019/1023.  Cu această ocazie, după ce legea va fi și promulgată de către președintele țării, se introduc în România concepte și instrumente total noi, dar se aduc și modificări semnificative în ceea ce privește actualele proceduri pre insolvență. Specialiștii CITR , parte din Impetum Group, apreciază că de noile instrumente vor putea profita mii de firme aflate în dificultate. Amintim că, în perioada 2015-2021, între 6000 și 10.000 de firme au intrat în insolvență în fiecare an, generând dezechilibre pe tot lanțul economic. Deși numărul anual de insolvențe este în scădere masivă față de ani 2000, acesta rămâne unul substanțial, cu impact asupra economiei. Stan Tîrnoveanu, partener senior la Zamfirescu Racoti Vasile & Partners și unul dintre cei mai experimentați avocați în domeniul insolvențelor explică, pentru Economica, ce concept cheie introduce noua lege și cum pot profita  de noul mecanism firmele aflate în dificultate.

” Una dintre cele mai importante modificări ale Legii de modificare și completare a Legii 85/2014 o reprezintă introducerea și definirea unui concept nou: starea de dificultate. De invocarea și probarea stării de dificultate este legată posibilitatea de a apela la cele două proceduri de prevenire a insolvenței : acordul de restructurare și concordatul preventiv (amplu  modificat). Dificultatea este o stare a patrimoniului generată de orice împrejurare care afectează temporar activitatea debitorului și care produce o amenințare reală și gravă la adresa capacității prezente sau viitoare a debitorului de a-și  plăti datoriile la scadență. Dificultatea precedă insolvența, iar noua lege menționează expres, pentru a nu exista confuzii, că debitorul în dificultate este capabil să își plătească obligațiile pe măsură ce devin scadente. Aceste trăsături ale stării de insolvență sunt bine conturate, ele transpunând adecvat cerințele Directivei 2019/1023. Dificultatea poate fi generată de orice evenimente și  factori: interni, cum ar fi pierderea unor contracte deosebit de importante pentru activitatea debitorului ori externi, cum ar fi schimbări în mediul economic. Esențial este însă că trebuie dovedită, acest demers  fiind impus pentru a preveni o eventuală apelare excesivă/abuzivă la procedurile de prevenire. În scopul dovedirii stării de dificultate, noile prevederi legale impun prezentarea unor indicatori financiari care pot avertiza si justifica existența unei amenințări la adresa capacității viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență într-o perioadă de maximum 24 de luni de la apariția împrejurării generatoare. „, punctează Tîrnoveanu.

Care sunt și cum funcționează mecanismele care pot schimba soarta a mii de firme anual și ce societăți pot apela la ele

Actul normativ definește și mecanismele la care pot apela efectiv firmele pentru a se salva fără să fie nevoie să intre în insolvență. ” Prevenție și timpuriu sunt cele două elemente esențiale ale filosofiei acestor proceduri. În concret, prin acordul de restructurare, companiile pot adresa rapid și adaptat nevoilor specifice, într-un cadru reglementat de negociere, care să le permită restructurarea activității și a datoriilor. Odată agreat de părțile implicate, acordul primește garanția unei soluții confirmate de un judecător”, a declarat Alina Popa, Head of Leagal în cadrul CITR. Stan Tîrnoveanu oferă o explicație mai detaliată privind funcționarea celor două mecanisme.

” Așa cum anticipam, instituțiile la care se poate apela în scopul prevenirii insolvenței sunt acordul de restructurare și concordatul preventiv. Acordul de restructurare are la bază premisa că debitorul este în stare de dificultate, însă aceasta nu este severă, întrucât patrimoniul său nu este supus unor executări silite și nu îi sunt necesare măsuri suspensive de executare. Specific acordului de restructurare este negocierea purtată out-of-court între debitori și creditorii săi, procedura ajungând în fața instanței la final, când se confirmă acordul. Concordatul preventiv este o instituție consistent modificată prin noile prevederi legale, care se deosebește de acordul de restructurare în primul rând sub aspect procedural, prin aceea că începe în fața instanței care verifică cerințele de deschidere a procedurii concordatului și produce efectul suspendării executărilor silite pentru un interval de 4 luni. Prin ambele proceduri debitorul este obligat să asigure tratamentul corect și echitabil al creditorilor, creditorii afectați neputând primi mai puțin decât ar putea încasa în scenariul următoarei alternative optime (reorganizarea judiciară sau chiar falimentul). Putem trage concluzia că tratamentul echitabil poate fi chiar mai favorabil creditorilor în cadrul măsurilor de prevenire, decât în cazul reorganizării judiciare. Procedurile de prevenire sunt proceduri parțial sau relativ colective, întrucât ele se pot finaliza cu un acord/plan care afectează doar o parte din creditori, regula fiind că acestea nu produc efecte cu privire la creditorii neafectați de prevederile măsurilor preventive. Deosebit de insolvență este și existența unui mecanism de avertizare timpurie la care pot apela agenții economici, ca un fel de pretestare dacă există riscul apariției stării de insolventă, statul asigurând logistica necesară în vederea acestei verificări. Chiar daca în urma acestor analize minimale există indiciile stării de dificultate, nu este necesar a se apela la procedurile preventive pentru că acestea sunt eminamente facultative. „, a declarat senior partenerul ZRVP.  Avocatul amintește și că nu orice firmă poate apela la aceste mecanisme. ” Nu orice debitor poate să apeleze la mecanisme preventive, ci doar acela în privința căruia s-au scurs mai mult de 12 luni de la închiderea unei proceduri anterioare care a avut ca efect o descărcare definitivă de obligații. O excludere specială operează cu privire la  debitorii care, în 3 ani anteriori depunerii cererii de deschidere a  procedurii, au mai beneficiat de procedura concordatului preventiv și au eșuat. În fine, legiuitorul limitează și accesul celor care au comis anumite  fapte penale riguros circumstanțiate în același interval. Aș mai menționa și faptul că se verifică viabilitatea debitorului în urma măsurilor de restructurare ca fiind tot o dispoziție de echilibrare a raportului dintre creditori și debitor.”, a explicat reprezentantul ZRVP. 

Alexandru Iorgulescu, managing associate al acelaiași case de avocatură detaliază, pentru Economica, mecanismul practic prin care se aplică cele două proceduri.  Redăm, mai jos, cele mai importante detalii oferite de avocat:

• Acordul de restructurare presupune declanșarea de către debitor, asistat sau nu de un practician,  a unor consultări cu creditorii care urmează a fi afectați. Afectarea poate consta într-o modificare a creanței sub aspectul scadenței ori chiar al câtimii. Administratorul restructurării, care este un practician în insolvență, are misiunea asigurării încunoștințării creditorilor asupra propunerilor de restructurare, poate să și asiste debitorul la întocmirea acordului sau îl elaborează și îl comunică creditorilor. Acordul de restructurare cuprinde toate informațiile necesare pentru luarea unei decizii adecvate, inclusiv măsurile ce se iau în privința restructurării activității companiei, sumele ce se vor primi de către creditori etc.. După comunicarea acordului urmează perioada de obținere a acordului creditorilor afectați în urma negocierilor purtate cu debitorul, putându-se organiza negocieri individuale și colective. Votarea se realizează de aceiași creditori afectați, iar dacă acordul este acceptat, debitorul depune la judecătorul-sindic o cerere de confirmare, care se judecă în procedură necontencioasă.

• Judecătorul verifică raportul privind existența stării de dificultate, întocmit sau confirmat de practician, forma finală a acordului, evaluarea activelor din patrimoniul debitorului precum și celelalte cerințe legale privind votul și tratamentul corect și echitabil și în măsura îndeplinirii acestora, confirmă acordul de restructurare. Confirmarea acordului atrage după sine restructurarea activității debitorului în conformitate cu prevederile sale. Împotriva confirmării acordului se pot exercita căile de atac specifice procedurii necontencioase, cât și căile de atac particulare ale  acestei proceduri. Un element absolut inovator al acestei proceduri îl reprezintă dreptul instanței de control judiciar de a mai da o șansă acordului, în sensul în care chiar poate admite calea de atac și dispune remedierea deficiențelor acordului care privesc drepturile creditorilor, urmând ca debitorul să implementeze modificările dacă dorește menținerea acordului. Procedura  acordului de restructurare încetează prin pronunțarea unei hotărâri de închidere a procedurii, atât în cazul îndeplinirii prevederilor acordului cât și al eșuării îndeplinirii lor.

• Concordatul preventiv demarează cu o cerere adresată de debitor instanței în scopul deschiderii procedurii. Prin excepție, cererea poate fi depusă și de creditori, însă doar cu acordul prealabil al debitorului. Judecătorul verifică existența stării de dificultate precum și absența interdicțiilor legale și deschide procedura de concordat preventiv, numind un administrator concordatar contractat de către debitor din cei care îndeplinesc cerințele legale de exercitare a profesiei. Spre deosebire de reglementarea anterioară, deschiderea procedurii de concordat generează suspendarea de drept a tuturor executărilor silite îndreptate împotriva debitorului, cu excepția executărilor creanțelor salariale, pentru o perioadă de 4 luni. Perioada de 4 luni poate fi prelungită de judecătorul-sindic la cererea debitorului până la un maxim de 12 luni, cu condiția să nu se aducă o atingere neechitabilă drepturilor creditorilor. De asemenea, pentru a contrabalansa suspendarea,  există remediul creditorilor afectați de suspendarea executării de a solicita ridicarea măsurii, dacă aceștia dovedesc că suspendarea îi vatămă în mod nerezonabil. După deschiderea procedurii, debitorul trebuie ca în termen de 60 de zile să elaboreze singur sau asistat de administratorul concordatar planul de restructurare.

• Planul de restructurare nu diferă esențial sub aspectul cerințelor esențiale de acordul de restructurare, însă cu certitudine este un document mult mai formalist. După depunere, planul de restructurare trebuie negociat cu creditorii într-un interval de 60 zile de la depunere, cu o singură posibilitate de prelungire de 30 zile, iar neaprobarea planului de restructurare în termen atrage decăderea debitorului din dreptul de a cere omologarea acestuia, sancțiune ce nu exista în reglementarea acordului. Similar acordului, planul de restructurare se votează doar de creditorii care dețin creanțe afectate, iar omologarea de către judecător se realizează în măsura îndeplinirii cerințelor de conținut și de vot, planul trebuind să fie acceptat de creditorii ce însumează 30% din total creanțe afectate. Și în cazul planului de restructurare trebuie respectată cerința privind asigurarea tratamentului corect și echitabil dar și aceea ca prin aplicarea măsurilor preconizate să apară ca rezonabilă o viabilizare a societății. Similar acordului, prin confirmarea planului, activitatea  debitorului dar și sumele datorate creditorilor se vor restructura în conformitate cu prevederile acestuia. Monitorizarea ducerii la îndeplinire a planului se realizează de administratorul restructurării prin comunicarea către creditorii afectați de rapoarte de analiză. Procedura  acordului de restructurare încetează prin pronunțarea  unei  hotărâri  de  închidere  a  procedurii, atât în cazul îndeplinirii prevederilor acordului cât și al eșuării îndeplinirii lor.

Un mecanism care tinde să avantajeze debitorii

Noile prevederi sunt echilibrate, consideră specialiștii, însă cei care vor avea, totuși, mai mult de câștigat sunt debitorii, adică firmele aflate în dificultate. ” „Experiența noastră de peste 20 de ani în insolvență și restructurare ne-a arătat că reglementările adaptate etapei de dezvoltare a economiei românești și care vin într-un context economic marcat de volatilitate, pot avea un impact semnificativ în dezvoltarea economică a țării noastre, iar acesta este un moment în care  restructurarea este tot mai des întâlnită pe agenda de discuție a mediului de business. Cu cât antreprenorii vor apela la un specialist în restructurare din timp pentru a accesa astfel de soluții înaintea fazelor de probleme acute, cu atât ne îndreptăm spre un mediu mult mai sănătos din punct de vedere economic. Încurajăm antreprenorii să fie deschiși spre noile mecanisme pentru a-i ajuta să iasă din dificultate, dar și să îmbunătățească performanța afacerii. Mecanismele reprezintă un avantaj competitiv acordat întregii economii pentru că îi permite să aibă flexibilitatea necesară în vremuri pline de incertitudini”, spune Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, practicienii în insolvență cu cea mai mare rată de succes în ceea ce privește restructurările.

Stan Tîrnoveanu este de părere că legiuitorul s-a preocupat ca cele două instituții nou introduse în lege să fie cât mai echitabile. ” Noile prevederi sunt echilibrate, fiind totuși  o reglementare destinată debitorilor, o procedură facultativă la care aceștia pot apela , scopul urmărit fiind al însănătoșirii și dezvoltării mediului de afaceri. Legiuitorul s-a preocupat ca cele două instituții să fie cât mai echitabile, permițând debitorilor onești și diligenți să opteze pentru o procedură flexibilă, mai puțin publică și mai puțin costisitoare în raport cu insolvența ca si procedură pur judiciară, însă asigurându-se că aceștia nu devin beneficiari frauduloși ai legii, spre exemplu atunci când insolvența este deja instalată. Prin faptul că starea de dificultate trebuie dovedită, nefiind prezumată, se instituie o barieră în folosirea abuzivă a mecanismelor de prevenire. Pe de altă parte, legiuitorul încurajează debitorii să apeleze la acestea prin mecanismele de avertizare timpurie, limitarea publicității, înscrierile privind procedura ce pot afecta relațiile cu partenerii realizându-se doar prin registrul în care debitorul figurează (etc. Registrul comerțului). Existența a două tipuri diferite de proceduri de prevenire acoperă o sferă largă de situații de dificultate în funcție de presiunea economică pe care o resimte debitorul. Procedurile au un caracter echilibrat și prin faptul că există mijloace/resorturi pentru atacarea confirmării/omologării acordului/planului cât și a refuzului de confirmare/omologare. Critici pot fi deduse atât potrivit prevederilor speciale ale noului act normativ cât și conform procedurii necontencioase, fiind protejat dreptul tuturor părților interesate, inclusiv al creditorilor neafectați de a putea ataca soluțiile judecătorului-sindic. Debitorul beneficiază la rândul său de dispoziții favorabile de procedură întrucât în apel i se permite să remedieze acordul/planul de restructurare în ceea ce privește tratamentul creanței apelantului, pentru a asigura continuarea procedurilor preventive . Nu în ultimul rând, suportul și încrederea creditorilor în astfel de proceduri poate avea la bază și faptul că pe întreaga durată a procedurii, judecătorul poate fi sesizat privind existența unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat înscrierea unor creanțe care au decis în privința aprobării acordului/planului, situație în care acesta poate decide fie menținerea  hotărârii  de  omologare, dacă creanța contestată nu a fost determinantă pentru vot, cu obligația de modificare a planului, fie chiar revocarea  hotărârii  de  confirmare, infirmarea  planului  de restructurare  și restituirea plăților care nu au avut acoperire în creanțe reale.”, a mai declarat Tîrnoveanu.