Nicușor Dan anunță construirea unui nou drum cu 6 benzi care să lege Prelungirea Ghencea cu Șoseaua Alexandriei

Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat marți realizarea unui proiect de infrastructură important pentru București, respectiv conexiunea dintre Prelungirea Ghencea și Șoseaua Alexandriei, care va duce la închiderea inelului median în zona de sud a orașului.
Ion Dobreanu - mar, 05 iul. 2022, 15:53
Nicușor Dan anunță construirea unui nou drum cu 6 benzi care să lege Prelungirea Ghencea cu Șoseaua Alexandriei

„Am atribuit deja Companiei Municipale Energetica contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al obiectivului de investiții „Prelungire Str. Brașov între Prelungirea Ghencea și Șos. Alexandriei”. Proiectul constă în realizarea unei legături rutiere în prelungirea străzii Brașov din sectorul 6, între sensul giratoriu din zona Dedeman Ghencea și Șoseaua Alexandriei (zona cuprinsă între Penitenciarul Rahova și Autobaza STB Alexandria)”, a explicat edilul – șef.

Potrivit lui, va fi construită astfel o nouă arteră, care va avea 6 benzi de circulație, spațiu verde în zona mediană, care să asigure în viitor realizarea unei linii duble de tramvai, trotuare și piste pentru biciclete, în funcție de situația din teren.

Proiectul e necesar pentru fluidizarea traficului în zona de sud-vest a Capitalei, care s-a dezvoltat în ultimii ani prin construirea unor ansambluri rezidențiale, dar și a unor spații comerciale sau clădiri de birouri. De asemenea, și localitățile limitrofe precum Bragadiru, Domnești sau Clinceni s-au dezvoltat din punct de vedere imobiliar, ceea ce a dus la creșterea numărului de locuitori și de autovehicule.

Termenul pentru elaborarea studiului de fezabilitate este de 4 luni, după care urmează lansarea în SEAP a achiziției pentru proiectarea și execuția lucrărilor, a mai spus Nicușor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată Europa....
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...