Tesla, depășită de o companie chineză în clasamentul producătorilor de mașini electrice

În timp ce marile companii din industria auto se luptă să ajungă din urmă Tesla, un producător din China a reușit să detroneze liderul pieței de mașini electrice.
Robert Stan - mie, 06 iul. 2022, 11:39
Tesla, depășită de o companie chineză în clasamentul producătorilor de mașini electrice

BYD, grupul auto chinez susținut de compania Berkshire Hathaway deținută de „oracolul din Omaha, Warren Buffett, a detronat Tesla de pe poziția fruntașă în domeniul producției și vânzărilor de mașini electrice. Pe lângă schimbarea de lider, mutarea semnalează dominația în creștere a Chinei asupra pieței mașinilor electrice.

În primele șase luni ale lui 2022, chinezii de la BYD au vândut la nivel mondial 641.000 de vehicule, în creștere cu nu mai puțin de 300% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această majorare impresionantă a vânzărilor a luat pe nepregătite chiar și analiștii marilor companii de consultanță.

În același timp, compania Tesla, deținută de Elon Musk și invidiată de întreaga industrie auto, a comercializat 564.000 de vehicule, sub așteptări. Motivele ratării țintei de către Tesla sunt dificultatea de a se aproviziona cu semiconductori, mai ales țn al doilea trimestru al anului, procesele de organizare a activității de la noile uzine din SUA și Europa dar, mai ales, ironic, problemele de pe piața chineză. În marele stat asiatic, atât producția cât și vânzările Tesla au fost afectate de noua izbucnire a pandemiei.

De altfel, nu doar Tesla a fost afectată de reizbucnirea pandemiei în China. Mari firme locale, precum Li Auto, Xpeng sau Nio, au fost puternic afectate de blocarea pieței. Spre deosebire de BYD, aceste companii au uzine în regiunile cu cele mai severe restricții impuse de autorități.

Analiștii consideră ascensiunea industriei auto chineze drept un preambul al unei schimbări majore pe piața globală, deoarece producătorii de vehicule electrice din China par să fi acoperit cererea de pe piața locală și au început să-și concentreze atenția pe piețele de export.

Anul trecut, China, cea mai mare piață auto din lume, a exportat peste jumătate de milion de vehicule electrice, de două ori mai multe față de 2020.

Potrivit cercetătorilor Mercator Institute for China Studies, un „think-tank” din Berlin, aproximativ o treime dintre exporturile Chinei către Europa au fost vehicule ale unor mărci europene deținute de companii chineze, precum Volvo sau MG Motor, aproape jumătate au provenit de la Tesla, iar restul de la întreprinderi mixte europene din China. Cel mult 2% din total este acoperit de mărcii 100% chineze.

Cu toate acestea, Tu Le, managing director al grupului de consultanță Sino Auto Insights, consideră că BYD, „trage cu toți cilindrii”, cu produse care acoperă multe segmente importante de pe piața vehiculelor electrice. Analistul se așteptă, de asemenea, ca BYD să provoace în curând producătorii auto străini chiar pe teritoriul lor, în special în SUA. „Vor face niște mișcări cu adevărat agresive pentru a se impune pe piețele externe”, este de părere Tu Le.

Un alt segment în care grupul chinez BYD avansează rapid, fapt ce susține puternic producția sa de mașini electrice, este producția de baterii.

Potrivit analiștilor SNE Research, BYD a depășit LG Energy în ceea ce privește cota de piață. Acest lucru s-a întâmplat, în parte, din cauza întreruperilor de producție de la fabrica Tesla din Shanghai al cărei furnizor de baterii este LG Energy.

În prezent, cel mai puternic producător mondial de baterii pentru mașini electrice rămâne CATL, (Contemporary Amperex Technology), tot o companie chineză. Pe locul secund a urcat divizia de baterii a BYD, iar pe trei a coborât LG Energy.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, inclusiv o posibilă fuziune, deoarece provocările Tesla și rivalii......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...