Premierul britanic Boris Johnson a demisionat, anunţă BBC

Premierul britanic Boris Johnson demisionează, au relatat joi mai multe mijloace de informare în masă, inclusiv BBC, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 07 iul. 2022, 11:34
Premierul britanic Boris Johnson a demisionat, anunţă BBC

Premierul a acceptat să demisioneze după un val de renunţări din cabinetul său, într-o convorbire cu liderul grupului deputaţilor conservatori fără portofoliu Graham Brady, a precizat BBC citat de Agerpres.

La rândul său, un reporter al tabloidului The Sun a informat că premierul va rămâne lider al Partidului Conservator până la alegerea unui nou şef al formaţiunii, în această vară. Însă BCC a relatat că Johnson îşi va da demisia şi din funcţia de şef al Partidului Conservator.

”Boris Johnson va demisiona astăzi (joi – n.r.) din funcţia de lider al Partidului Conservator”, a anunţat Chris Mason, editor politic al BBC.

Reuters transmite că un purtător de cuvânt al Downing Street 10 (sediul guvernului britanic) a anunţat că Boris Johnson va face joi o declaraţie către ţară.

Între timp, noul ministru al economiei, Nadhim Zawari, numit miercuri în funcţie de Johnson, şi-a anunţat joi demisia după ce i-a cerut premierului conservator ”să facă ceea ce trebuie” şi să renunţe la funcţie.

La scurt timp, şi noul ministru al educaţiei, Michelle Donelan, şi-a prezentat demisia.

Totodată, ministrul apărării Ben Wallace i-a cerut lui Johnson să demisioneze, afirmând în acelaşi timp că el personal va rămâne în funcţie pentru a proteja securitatea naţională.

Până în prezent, peste 50 de membri ai cabinetului Johnson au renunţat la funcţii.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...