Divizia de Vehicule Comerciale a Volkswagen a prezentat noul Amarok

Cunoscutul pick-up Volkswagen Amarok a ajuns la momentul unei schimbări de generații. Pe lângă modificări de design și noi tehnologii, vehiculul are acum capacități sporite de transport.
Robert Stan - Dum, 10 iul. 2022, 09:41
Divizia de Vehicule Comerciale a Volkswagen a prezentat noul Amarok

Conform Volkswagen Vehicule Comerciale, noul Amarok este un vehicul cosmopolit, mașina fiind proiectată și concepută în Germania și Australia, produsă în Africa de Sud și, ulterior, comercializată pe piețe precum Australia sau Noua Zeelandă, dar și în numeroase țări din Africa, Orientul Mijlociu și Europa.

Volkswagen Amarok va fi lansat pe piață în variante cu cabină dublă cu patru uși (DoubleCab) sau cu cabină simplă cu două uși (SingleCab).

Având 5.350 de milimetri, noul Amarok este cu 96 mm mai lung decât predecesorul său. Totodată, ampatamentul a crescut cu 173 mm până la 3.270 mm. Aceste valori asigură mai mult spațiu, în special pe al doilea rând de scaune al cabinei duble.

Noile proporții, alături de unghiurile de atac și de degajare mai permisive, asigură, conform oficialilor Volkswagen, capacități off-road îmbunătățite. De altfel, pentru a fi un adevărat campion în afara șoselelor, Amarok va avea tracțiunea integrală ca dotare standard pe multe piețe.

Dar noul Volkswagen Amarok nu țintește doar clienții dornici de aventură în afara șoselelor, ci și pe cei care parcurg drumuri lungi pe asfalt. Tocmai de aceea confortul interior a fost mult îmbunătățit, la fel ca și sistemele de comandă și control.

Un detaliu foarte important pentru mașinile de tip pick-up este capacitatea de încărcare. Ei bine, noul Volkswagen Amarok are acum o sarcină utilă de 1,16 tone, peste cea de o tonă a generației anterioare. În schimb, noul model a păstrat de la predecesorul său posibilitatea de a încărca, între pasajele roților, un europalet.

Dacă spațiul de încărcare din spate nu este suficient, Amarok poate transporta pe plafon încă 350 kg.

În funcție de reglementările de pe diferitele piețe ale lumii, modelul Volkswagen Amarok va putea fi comandat cu unul dintre cele cinci motoare disponibile, patru TDI și unul TSI. Primul diesel din ofertă va fi cel de 2.0 litri care dezvoltă 150 CP, apoi cel de 170 CP. Un TDI bi-turbo cu patru cilindri va oferi doritorilor 209 CP, iar cel mai puternic diesel va fi un V6 de 3.0 litri care oferă, în funcție de piață 241 CP sau 250 CP. Singurul propulsor alimentat cu benzină va fi unul de 2,3 litri care dezvoltă 302 CP.

Toate mașinile cu motoare care depășesc 209 CP vor ajunge pe piață ca dotare standard cu o cutie automată cu 10 trepte care înlocuiește fosta cutie cu opt trepte. Cei care achiziționează versiuni cu motoare mai puțin puternice vor putea opta pentru cutii de viteze manuale cu șase sau cinci trepte sau cu una automată cu șase trepte.

Volkswagen Amarok va avea, în funcție de piață, două tipuri de transmisie 4Motion. Una cu tracțiune integrală selectabilă și alta cu tracțiune integrală permanentă. Mașina poate tracta până la 3,5 tone.

Deocamdată, oficialii germani nu au dat detalii cu privire la prețul vehiculului.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...