La fel de greu sau mai rău. Peste 60% dintre consumatori se aşteaptă ca preţurile să crească şi mai mult în următoarele şase luni – sondaj EY

Peste 60% dintre consumatorii de retail din întreaga lume estimează că vor creşte şi mai mult costurile vieţii în următoarele şase luni, potrivit celui mai recent indice EY Future Consumer Index (FCI).
AGERPRES - lun, 11 iul. 2022, 13:20
La fel de greu sau mai rău. Peste 60% dintre consumatori se aşteaptă ca preţurile să crească şi mai mult în următoarele şase luni - sondaj EY

Consumatorii din întreaga lume se pregătesc să se retragă pentru o lungă perioadă de criză financiară, deoarece costul tot mai ridicat al vieţii şi incertitudinile geopolitice îi împing să caute controlul financiar pe fondul unei încrederi economice scăzute, conform studiului EY, citat de Agerpres.

Cea de-a zecea ediţie a cercetării globale a 18.000 de consumatori, realizată în perioada 18 mai – 7 iunie 2022, arată că 79% dintre consumatori spun că finanţele lor reprezintă o preocupare, iar 62% dintre ei se aşteaptă să crească şi mai mult costurile vieţii în următoarele şase luni. Aceste preocupări legate de finanţele personale afectează majoritatea nivelurilor de venituri, de la venituri mici (87%) la clasa de mijloc (77%) şi până la venituri mari (64%).

În condiţiile în care încrederea consumatorilor este în scădere, cercetarea relevă o perspectivă economică semnificativ pesimistă din partea pieţelor occidentale, în comparaţie cu pieţele emergente/alte pieţe.

Un număr mult mai mare de consumatori din SUA (54%), Regatul Unit (65%), Germania (84%) şi Franţa (85%) sunt de părere că viaţa va rămâne la fel sau se va înrăutăţi în următorii trei ani, în comparaţie cu Brazilia (21%), India (24%), Arabia Saudită (37%) şi China (38%).

Cu această continuă „mentalitate de urgenţă permanentă” adoptată de pandemie, consumatorii la nivel global se concentrează din ce în ce mai mult pe controlul cheltuielilor şi pe reajustarea priorităţilor pentru a-şi menţine valorile şi stilul de viaţă în faţa perturbărilor.

În condiţiile în care costurile de trai cresc în spirală în fiecare săptămână, cercetarea FCI arată că acum consumatorii cer accesibilitate, deoarece mai mult de unul din trei consumatori (35%) declară că sunt îngrijoraţi că nu vor avea suficienţi bani pentru a cheltui pe alte lucruri decât cheltuielile de trai. Consumatorii nu se limitează la a renunţa la produsele esenţiale pentru a reduce costurile, ci încearcă noi branduri (33%) şi trec la branduri private sau „mărci proprii” (21%), expunând în cele din urmă la risc o treime din piaţa de adresabilitate a unui brand.

Sondajul arată că un număr mic, dar în creştere, de respondenţi sunt interesaţi să exploreze experienţele digitale emergente. Aproximativ unul din zece (12%) dintre consumatorii respondenţi (18% în rândul milenialilor şi 15% în rândul generaţiei Z) au folosit monede digitale, au experimentat metaversul (9%) sau au cumpărat un produs virtual (8%), în mare parte datorită consumatorilor mai tineri şi mai înstăriţi.

Cu toate acestea, pe măsură ce lumea digitală se extinde, consumatorii devin extrem de precauţi în ceea ce priveşte partajarea datelor lor. La nivel global, 86% dintre respondenţi spun că sunt îngrijoraţi de furtul de identitate/fraudă şi 72% sunt îngrijoraţi atunci când împărtăşesc informaţii personale pe un site web/aplicaţie. În plus, 80% sunt îngrijoraţi de aplicaţiile care le urmăresc mişcările, temeri care sunt resimţite puternic de toate generaţiile.

„Sectorul bunurilor de larg consum se află din nou la o răscruce de drumuri. Văzând cum consumatorii caută să preia controlul asupra finanţelor lor şi să facă faţă inflaţiei în creştere, producătorii şi comercianţii deopotrivă vor trebui să acţioneze agil şi rapid pentru a adresa temerile consumatorilor, în special cele legate de preţ, folosindu-se de brandurile private ca o ancoră pentru loialitatea clientelei. Fidelizarea consumatorilor va ajuta furnizorii să culeagă beneficiile atunci când clienţii se vor putea întoarce cu mai multe venituri disponibile”, consideră Georgiana Iancu, Partener, Lider Consumer Products & Retail, EY România.

O altă provocare pentru sectorul bunurilor de larg consum este aceea de a asigura sustenabilitatea produselor la preţuri accesibile.

„Şi nu în ultimul rând, odată cu extinderea online-ului peste offline, comercianţii vor trebui să investească în securitatea cibernetică în toate elementele afacerii lor pentru a putea capta beneficiile accesului la datele şi preferinţele consumatorilor – neîncrederea vizavi de protecţia datelor arătată chiar şi în rândul consumatorilor tineri, cu un apetit mai mare pentru experienţe digitale de consum, ridică un semnal de alarmă pentru comerţul online şi o zonă de focus pentru operatorii care acţionează în domeniu”, a mai spus Iancu.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...