Închiderea fabricii de zahăr Luduș, operată de compania franceză Tereos, va schimba structura sprijinului cuplat acordat în 2023 pentru campania agricolă 2022. Aceasta pentru că , în campania 2021, sfecla de zahăr, produs procesat în unitatea de la Luduș, a fost cea mai subvenționată cultură, cu 15,5 milioane de euro, pentru 19,1 mii de hectare ( aproximativ 814 euro pe hectar), potrivit datelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) transmise Economica. 444 de fermieri au cultivat anul trecut sfeclă, dar anul acesta numărul lor va fi mult diminuta, din lipsa pieței de desfacere. Și cum alocările din bani europeni țin cont și de variațiile de suprafață, plafonul total alocat acestui tip de măsură ar putea fi mai mic. „Anul viitor, când se va aloca pentru 2022, vor fi probleme, pentru că nu s-au realizat decât 8.500 de hectare. Pentru 2022, plafonul alocat era de 16,1 milioane de hectare, iar pentru 2023-2027 estimarea este de 900 de euro pe hectar”, a explicat pentru Economica, Mihai Dimitriu, directorul executiv al Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut cultivatorii de sfeclă de zahăr prin acordarea de plăți directe ce depășesc circa 1.000 de euro/ha. Scopul sprijinului financiar a fost de compensare parțială a pierderilor de venit, generat de volatilitatea prețului de vânzare a sfeclei (lipsa prețului minim garantat de 26,29 euro/to după eliminarea cotelor), precum și a creșterii prețului input-urilor (semințe,
carburanți, pesticide, etc.)
Citește și
Suprafața de sfeclă contractată a scăzut de 2,2 ori
Potrivit memorandumului prin care fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a primit mandat de la Guvern să negocieze cu Tereos pentru menținerea activității fabricii de zahăr de la Luduș, anul acesta suprafața de sfeclă contractată este de 8.600 de hectare, adică de 2,2 ori mai mică. Astfel, producția de zahăr estimată este de 50.000 de tone, față de 118.750 tone obținute în anul 2021, adică de 2,3 ori mai puțin. Din calculele MADR, în situația actuală, din producția internă nu se va putea asigura nici 25% din necesarul de consum de zahăr al României.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut cultivatorii de sfeclă de zahăr prin acordarea de plăți directe ce depășesc circa 1.000 de euro/ha. Scopul sprijinului financiar a fost de compensare parțială a pierderilor de venit, generat de volatilitatea prețului de vânzare a sfeclei (lipsa prețului minim garantat de 26,29 euro/to după eliminarea cotelor), precum și a creșterii prețului input-urilor (semințe,
carburanți, pesticide, etc.).
Amintim că în România, suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr s-a diminuat după eliminarea cotelor de producție de zahăr, cu efecte și asupra fabricilor de zahăr, o parte dintre acestea fiind închise.
Astfel, din cele patru fabrici care au funcționat până în anul 2017, trei au fost închise, respectiv, SC Zaharul Oradea SRL în anul 2017, SC Antrepriza Zahăr Bod SRL în anul 2020, precum și SC TEREOS RO SA în anul 2021. Astfel, în momentul de față funcționează o singură fabrică, respectiv Agrana România, cu două sucursale – Roman- unde se procesează sfecla de zahăr și Buău unde se procesează zahăr brut din trestie importată.
32,5 milioane de euro din fonduri UE pentru sectorul vegetal. Sprijinul mediu ajunge la aproximativ 2.600 de euro per fermier
În afară de sfecla de zahăr, în România se mai finanțează cu bani UE, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), și cartofii pentru industrializare, castraveții, leguminoasele, sămânța de cartofi, serele și solariile, tomatele. În total, pentru campania agricolă 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal 32,5 milioane euro, pentru o suprafață de aproximativ 29.267 hectare.
Sumele autorizate la plată aferente campaniei 2021 pot suferi însă modificari deoarece campania este în plină autorizare la plată.
În campania 2021, sprijinul financiar mediu primit de un fermier care a cultivat cel puțin o parcelă cu legume, a fost de 2.582 euro, sumă calculată prin raportarea sumelor primite de fermieri la numărul fermierilor care au cultivat cel puțin o parcelă cu legume.
Sursa: APIA
Citește și