Dacia reîncepe să vândă produse derivate în showroom-uri

Ca urmare a schimbării identității de imagine, showroom-urile Dacia își modifică designul interior și reîncep să comercializeze produse derivate.
Robert Stan - mie, 13 iul. 2022, 10:39
Dacia reîncepe să vândă produse derivate în showroom-uri

Noua amenajare a showroom-urilor Dacia se bazează pe principii de funcționalitate, flexibilitate și responsabilitate ecologică. În interior au fost păstrate doar elementele funcționale și cele indispensabile pentru parcursul clienților către achiziție.

Conform celor de la Dacia, „ideea de pornire a fost aceea de a permite evoluția în timp a oricărui showroom Dacia și de a oferi soluții pentru puncte de vânzare de diferite dimensiuni”.

Astfel, au fost create trei formate diferite, adaptate în funcție de suprafața unui showroom și de numărul de mașini expuse.

Din acest motiv, elementele de mobilier se pot nu doar deplasa, ci și adapta. Majoritatea materialelor folosite vor fi în principal reciclate și durabile (fie că vorbim de panouri, de covoare, de mochete sau lămpi), alese cu exigență și cu permanentă grijă față de mediu.

Baza panourilor va fi realizată din elemente fabricate din anvelope reciclate, reunite prin emblema Dacia. Așa cum indică și numele, Dacia Link (DC) asigură în această construcție coeziunea elementelor atât în sens propriu, cât și în sens figurat.

Fiecare punct de vânzare va dispune de o zonă dedicată ofertei de „merchandising”. Aceasta va oferi un nou elan mărcii Dacia, care nu mai comercializa produse derivate din anul 2019. Prima colecție de produse se va compune din obiecte esențiale pentru ieșirile în natură – un rucsac, o caschetă, un recipient pentru apă, un impermeabil.

Ideea principală de amenajare a showroom-urilor Dacia este aceea de a propune clienților obiecte din materiale reciclate sau ecologice și durabile. Compania consideră că această poziționare este adecvată valorilor mărcii Dacia și demersului permanent de a urmări ceea ce este esențial.

Oficialii Dacia notează că „parcursul clienților Dacia către achiziție a fost schimbat în întregime, fie că e vorba de cel realizat în showroom sau online. Mesajele sunt clare în fiecare etapă a procesului, diferitele zone sunt ușor de identificat, iar clientul dispune de repere precise pentru a se orienta de la sosire până în zona de post-vânzare”.

„Obiectivul nostru este ca la sfârșitul anului 2023 peste 70% din cele 2.500 de puncte de vânzare care alcătuiesc rețeaua comercială primară a mărcii să fie deja adaptate la noile norme. Până acum am primit aproape 700 de proiecte pentru amenajarea exterioară, iar acest număr crește rapid”, a declarat Thomas Brient, director Eficiență Vânzări Dacia.

Tot în scopul de a fi cât mai aproape de client, consilierul de vânzări va sta de acum așezat alături de acesta, în fața unui ecran pe care îl vor putea privi amândoi.

Aceasta va ușura configurarea mașinii dorite de client și va da un plus de încredere și de transparență comunicării dintre consilier și viitorul posesor de vehicul Dacia.

Datorită aplicației de realitate augmentată Dacia AR, consilierul de vânzări îi va putea arăta unui client, în formă virtuală, o mașină care nu există în showroom. Astfel, modelul respectiv va putea fi vizualizat până la scara 1:1, în toate detaliile, atât din exterior, cât și din interior.

În prezent, un showroom din Pitești și două din Franța, din orașele Nanteuil Les Meaux și Reims, afișează deja noua imagine de marcă Dacia. Procesul de adaptare a rețelei comerciale la noua identitate vizuală va continua, de la începutul anului 2023, în celelalte țări unde marca Dacia este prezentă.

Începând cu 16 iunie 2022, toate vehiculele gamei Dacia comandate vor purta noua emblemă, noul logotip și noile culori ale mărcii. Primele livrări de mașini cu noua emblemă vor avea loc la sfârșitul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...