CE şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti, la 3,9% în 2022

Datorită unei creşteri surprinzătoare de 5,2% în primul trimestru, Comisia Europeană a decis să îşi îmbunătăţească estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, de la 2,6% cât anticipa în luna martie până la 3,9%, conform previziunilor economice de vară, publicate joi.
AGERPRES - joi, 14 iul. 2022, 12:23
CE şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti, la 3,9% în 2022

În schimb, Executivul comunitar şi-a revizuit în jos estimările referitoare la evoluţia economiei româneşti în 2023, de la 3,6% până la 2,9%, în contextul în care se aşteaptă la o încetinire a ritmului de creştere atât la nivel mondial cât şi la nivelul UE.

„Graţie acestei performanţe foarte puternice din primul trimestru, creşterea PIB pentru întreg anul 2022 a fost revizuită în sus la 3,9%. Pentru 2023, însă, este justificată o revizuire în jos la 2,9%, în linie cu perspectivele privind încetinirea creşterii economiei mondiale şi în Uniunea Europeană. Consumul privat şi investiţiile urmează să fie principalele motoare de creştere atât în acest an cât şi anul următor, în timp ce exporturile nete vor acţiona ca o frână asupra PIB şi vor duce la o adâncire a deficitului comercial”, susţine Comisia Europeană.

În acelaşi timp, Comisia Europeană şi-a majorat semnificativ prognoza de inflaţie pentru acest an în cazul României, de la 8,9% până la 11,1%, urmând ca în 2023 inflaţia să se reducă la 7,2%, un declin mai modest faţă de cel prognozat în primavară, când Executivul comunitar miza, în cazul României, pe o inflaţie 5,3% în 2023.

„Preţurile urmează să continue să crească de-a lungul intervalului de prognoză din cauza energiei, deoarece nu toţi consumatorii sunt acoperiţi de schema de plafonare şi numeroase contracte de furnizare de electricitate şi gaze vor fi renegociate în perioada următoare. O explozie a preţurilor pentru această componentă a indicelui de inflaţie este aşteptată în luna aprilie 2023, când va expira schema de plafonare. De asemenea, preţurile la alimente urmează să crească şi ele având în vedere tendinţele globale şi lipsurile provocate de război. Inflaţia medie anuală este prognozată la 11,1% în 2022, pentru a încetini la 7,2% în 2023, pe măsură ce preţurile la energie se vor modera şi vor începe să se resimtă efectele de bază. Dinamicile salariale mai puternice decât se estimează în prezent reprezintă un risc la adresa prognozei de inflaţie”, susţine Comisia Europeană.

La nivelul întregii Uniuni Europene, Executivul comunitar a anunţat joi că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă să afecteze negativ economia UE, orientând-o către o creştere mai redusă şi o inflaţie mai ridicată în comparaţie cu previziunile din primăvară.

Conform previziunilor economice (intermediare) din vara anului 2022, economia UE va creşte cu 2,7% în 2022 şi cu 1,5% în 2023. În zona euro se anticipează o creştere de 2,6% în 2022, cu un ritm mai moderat, de 1,4%, în 2023. Se estimează că inflaţia medie anuală va atinge niveluri istorice maxime în 2022, şi anume 7,6% în zona euro şi 8,3% în UE, înainte de a scădea în 2023 la 4% şi, respectiv, 4,6%.

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară şi în toamnă) şi două seturi de previziuni intermediare (în iarnă şi în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale şi trimestriale ale PIB-ului şi ale inflaţiei tuturor statelor membre pentru anul în curs şi pentru anul următor, precum şi date agregate pentru UE şi zona euro.

Următoarele previziuni ale Comisiei Europene vor fi cele economice din toamna anului 2022, a căror publicare este prevăzută pentru luna noiembrie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Sancțiuni mai blânde pentru erori în raportarea RO e-Transport la primele abateri, începând din 21 noiembrie 2024
Sancțiuni mai blânde pentru erori în raportarea RO e-Transport la primele abateri, începând din 21 noiembrie 2024
Regimul sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor de raportare aferente sistemului RO e-Transport a fost modificat începând cu 21 noiembrie 2024, astfel încât să existe o......
Burduja: Guvernul a adoptat, pentru prima dată în ultimii 17 ani, Strategia Energetică a României
Burduja: Guvernul a adoptat, pentru prima dată în ultimii 17 ani, Strategia Energetică a României
Ministerul Energiei a reuşit să promoveze joi, în Guvern, după aproximativ un an de consultări, de muncă voluntară, ...
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile Pfizer și Moderna, scăderi imediat după anunț
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile ...
Recenta numire a lui Robert F. Kennedy Jr. în funcția de secretar al Sănătății și Serviciilor Umane de către președintele ...
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut amenzile date de Consiliul Concurenței în 2019
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut ...
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora România și patru dintre furnizorii ...