Astfel, rata creditelor neperformante a urcat de la 11,2% în luna mai şi a depăşit recordul anterior, de 11,4%, înregistrat în noiembrie, potrivit Guardian.
Creditele neperformante acumulate în urma prăbuşirii pieţei imobiliare, în 2008, rămân o problemă nerezolvată, iar şomajul record de 26,3% împinge tot mai multe persoane fizice spre default.
Mai multe bănci, printre care şi BBVA, a doua mare instituţie financiară din Spania, estimează că nivelul creditelor neperformante va continua să crească până în primul trimestru al anului viitor.
Zona euro a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere economică de 0,3% faţă de primele trei luni ale anului, în principal datorită evoluţiei peste aşteptări a Germaniei şi Franţei. Produsul Intern Brut al Spaniei a continuat să scadă, însă unii economişti anticipează că statul iberic, a patra mare economie din zona euro, va reveni pe creştere înainte de sfârşitul acestui an.
Spania a înfiinţat la sfârşitul anului trecut o bancă menită să absoarbă activele neperformante, „toxice”, din sistem, pentru a degreva băncile comerciale. Crearea acestui mecanism a reprezentat o precondiţie impusă de Uniunea Europeană în schimbul liniilor de finanţare oferite băncilor spaniole. Instituţia, garantată de stat, a preluat numeroase active neperformante din sectorul imobiliar, precum terenuri sau proiecte unde lucrările de construcţie au început dar nu au mai fost finalizate, cu scopul de a le vinde pe profit în următorii 10-15 ani.
Guvernul spaniol a impus anul trecut băncilor să constituie provizioane uriaşe pentru a acoperi pierderile generate de prăbuşirea pieţei imobiliare.