Mari producători de bere din Germania au manipulat preţurile timp de două decenii

Mai mulţi mari producători de bere din Germania au manipulat timp de două decenii preţurile la bere prin formarea unui cartel şi ar putea primi amenzi totalizând sute de milioane de euro, potrivit săptămânalului german Focus, preluat de publicaţia Der Spiegel.
Economica.net - mar, 20 aug. 2013, 12:45
Mari producători de bere din Germania au manipulat preţurile timp de două decenii

În ultima perioadă au apărut în mai multe rânduri în presa germană informaţii referitoare la o investigaţie a autorităţilor privind un cartel al berii, dar dezvăluirile Focus arată amploarea conspiraţiei producătorilor de bere, notează Der Spiegel.

Potrivit unui document al autorităţilor federale obţinut de Focus, companii mari producătoare de bere din Germania s-au înţeles ilegal în privinţa preţurilor aproape două decenii.

Şeful companiei Veltins, Volker Kuhl, a declarat anchetatorilor, în timpul unei investigaţii de la sfârşitul lunii ianuarie, că producătorii brandurilor de bere premium s-au pus de acord să crească preţurile în urma unor discuţii telefonice sau la întâlniri organizate la evenimente ale industriei de profil.

Ulterior transmiteau informaţiile şi producătorilor mai mici, a spus el.

Bitburger Brewery Group, producătorul berii care este sponsor oficial al Bundesliga, şi liderii asociaţiei berarilor din cel mai populat land german, Renania de Nord Westfalia, ar fi dezvăluit informaţii similare în timpul investigaţiei autorităţilor.

Până în prezent s-a considerat că producătorii de bere ar fi manipulat preţurile doar în anii 2006 şi 2008, scrie Focus.

Documentul de peste 100 de pagini privind ancheta obţinut de săptămânalul german arată, însă, că acestă perioadă „este cel mai probabil doar vârful aisbergului”.

Te-ar mai putea interesa și
Ursula von der Leyen nu a fost invitată la învestirea lui Donald Trump
Ursula von der Leyen nu a fost invitată la învestirea lui Donald Trump
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitaţie de a participa pe 20 ianuarie la Washington la inaugurarea preşedintelui SUA, Donald Trump, a declarat vineri o......
NATO nu va susţine noua ţintă de cheltuieli pentru apărare a lui Trump, dar îşi va ridica pragul – oficiali şi analişti
NATO nu va susţine noua ţintă de cheltuieli pentru apărare a lui Trump, dar îşi va ridica pragul – oficiali şi ...
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu va da curs propunerii preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de ...
Cu ochii pe Mafie. Interpol publică prima sa notificare „argintie” care vizează activele infracţionale
Cu ochii pe Mafie. Interpol publică prima sa notificare „argintie” care vizează activele infracţionale
Interpol a publicat vineri prima sa notificare "argintie", un nou tip de alertă sau de cerere de cooperare internaţională ...
Cu cât au crescut preţurile locuințelor din România şi chiriile în ultimii 14 ani şi ce s-a întâmplat în celelalte ţări din UE – date Eurostat
Cu cât au crescut preţurile locuințelor din România şi chiriile în ultimii 14 ani şi ce s-a întâmplat în celelalte ...
Preţurile locuinţelor în Uniunea Europeană au crescut cu 3,8%, iar chiriile cu 3,2% în trimestrul trei din 2024, comparativ ...