900 de familii de mineri disponibilizaţi vor primi ajutoare de la Guvern

Guvernul a decis alocarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 8 milioane de lei pentru minerii disponibilizaţi, printr-o hotărâre aprobată în şedinţa de marţi. 
Economica.net - mar, 06 dec. 2011, 16:27

Într-un comunicat transmis de Executiv se arată că ajutoarele vor fi acordate pentru 900 de familii de mineri de la exploatările miniere de la Petrila, Paroşeni şi Uricani, care urmează să îşi înceteze activitatea.

„Actele normative aprobate prevăd acordarea de ajutoare de urgenţă persoanelor disponibilizate, care să asigure, până la găsirea unui loc de muncă sau desfăşurarea de activităţi independente aducătoare de venituri, un suport financiar care să prevină riscul excluziunii sociale”, se arată în comunicat.

Suma efectivă acordată cu titlu de ajutor va fi aprobată de ministrul Muncii, pe baza propunerii cuprinse în anchetele sociale efectuate de agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene în a căror rază teritorială îşi au domiciliul familiile minerilor disponibilizaţi.

Cincisprezece persoane disponibilizate în luna octombrie de la Compania Naţională a Huilei (CNH) au intrat, săptămâna trecută, în greva foamei, protestând astfel în faţa sediului CNH pentru că nu au primit a doua tranşă a plăţilor compensatorii cuvenite.

Potrivit protestatarilor, la momentul în care au fost de acord cu disponibilizarea de la CNH li s-a garantat plata salariilor compensatorii în trei tranşe, respectiv lunile octombrie, noiembrie şi decembrie.

Directorul CNH, Constantin Jujan, a declarat că aceste plăţi ar fi trebuit făcute de companie din subvenţia acordată pentru minele care urmează să fie închise până în anul 2018, iar subvenţia nu a fost alocată de Guvern, astfel încât CNH nu are capacitatea financiară de a-şi respecta protocolul cu disponibilizaţii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce nu spune noul Guvern despre discuțiile cu Comisia Europeană. Cresc principalele taxe și impozite, nimeni nu rămâne neafectat
Ce nu spune noul Guvern despre discuțiile cu Comisia Europeană. Cresc principalele taxe și impozite, nimeni nu rămâne ...
Economica scria încă dinainte de alegeri, când țara era condusă de primul Guvern Ciolacu, despre faptul că o reformă fiscală majoră, care să includă modificarea celor mai importante taxe......
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi votat în Parlament
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi ...
Proiectul de buget de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliţiei de guvernare până la data de 27 ianuarie, ...
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în ...
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...