Gazprom invocă o clauză de forță majoră pentru sistarea livrărilor către cel puțin un client important din Europa. Foarte probabil că este vorba de statele aprovizionate prin gazoductul Nord Stream 1

Grupul rus Gazprom a decis să invoce o clauză de tip "forţă majoră" cu privire la livrările de gaze către cel puţin un important client din Europa, potrivit unei scrisori trimisă de Gazprom în data de 14 iulie şi consultată luni de Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 18 iul. 2022, 17:16
Gazprom invocă o clauză de forță majoră pentru sistarea livrărilor către cel puțin un client important din Europa. Foarte probabil că este vorba de statele aprovizionate prin gazoductul Nord Stream 1

În această scrisoare, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei „situaţii extraordinare”, care nu poate fi controlată de grupul rus. Gazprom adaugă că măsura invocării „forţei majore”, o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, „ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp.

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală.

Cel mai probabil, decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina. Uniunea Europeană, care a impus sancţiuni Moscovei, şi-a propus să înceteze să mai utilizeze combustibil fosili ruseşti din 2027, însă pentru moment vrea ca livrările de gaze ruseşti să continue până când va putea să găsească alţi furnizori.

Livrările de gaze ruseşti au scăzut de-a lungul tuturor marilor rute de tranzit, inclusiv via Ucraina şi Belarus dar şi prin intermediul conductei Nord Stream 1, la care se efectuează în prezent lucrări de mentenanţă.

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...