Germania examinează posibilitatea de a prelungi perioada de viață a centralelor nucleare, pentru a putea face față unei posibile întreruperi a furnizării de gaze rusești

Germania ar putea prelungi durata de viaţă a ultimelor sale trei centrale nucleare, a anunţat luni Ministerul german al Economiei, pe măsură ce creşte sprijinul opiniei publice în favoarea acestei opţiuni în contextul unei posibile opriri a livrărilor de gaze naturale ruseşti, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 18 iul. 2022, 20:54
Germania examinează posibilitatea de a prelungi perioada de viață a centralelor nucleare, pentru a putea face față unei posibile întreruperi a furnizării de gaze rusești

Ultimele trei centrale nucleare care mai funcţionează în Germania sunt programate să fie închise până la finele acestui an, după ce fostul cancelar Angela Merkel a promis că va renunţa la energia nucleară ca urmare a accidentului de la centrala nucleară japoneză Fukushima din 2011.

Aceste trei centrale nucleare au fost responsabile pentru 6% din producţia de electricitate a Germaniei în primul trimestru al acestui an.

În prima evaluare, realizată în luna martie, specialiştii din ministerele Mediului şi Economiei nu au recomandat prelungirea duratei de viaţă a centralelor nucleare, citând obstacolele legale dar şi problemele legate de autorizaţii şi asigurări, necesitatea unor teste de siguranţă extinse şi posibil costisitoare, precum şi lipsa de combustibil nuclear necesar pentru ca centralele să poată funcţiona în continuare.

Însă, diminuarea livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Germania via conducta Nord Stream 1 a dat apă la moară susţinătorilor energiei nucleare, atât din Germania cât şi din Europa, pe fondul temerilor privind o criză în aprovizionarea cu electricitate la iarnă.

Ministerul german al Economiei a dezvăluit că operatorii de reţea au cerut efectuarea unei a doua evaluări cu privire la viabilitatea energiei nucleare.

„Vom face din nou calculele şi vom lua o decizie pe baza unor lucruri clare”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei, adăugând că rezultatele noii evaluări sunt aşteptate peste câteva săptămâni.

Opoziţia conservatoare CDU/CSU a dat vina pe Partidul Ecologist, al cărui reprezentat, Robert Habeck (foto), ocupă postul de ministru al Economiei, pentru rezistenţa Guvernului de la Berlin faţă de dosarul energiei nucleare, subliniind că este vorba de o opoziţie de natură ideologică.

În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Christiane Hoffmann, a spus că problema prelungirii duratei de viaţă a centralelor nucleare este una de natură tehnică pentru guvern, şi nu una ideologică.

Noua evaluare va avea în vedere impactul potenţial al preţurilor mai mari la gaze asupra preţurilor la electricitate, posibilitatea unor întreruperi mai serioase în aprovizionare cu gaze şi oprirea producţiei la centralele nucleare din Franţa, arată un document al Ministerului german al Economiei consultat de Reuters.

În plus, testele de stres vor analiza situaţia specială existentă în sudul Germaniei şi în landul Bavaria, unde centrala nucleară de la Isar II este programată să fie închisă la finele acestui an. Acest land depinde de centralele pe gaze şi are puţine termocentrale pe cărbune precum şi o producţie mică de energie electrică eoliană, se mai arată în documentul menţionat.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...