Ciucă: Trebuie să intervenim rapid cu toate resursele în sprijinul fermierilor. Principala prioritate este punerea în funcțiune a sistemelor de irigații

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că trebuie să se intervină "rapid", cu toate resursele naţionale şi europene, pentru a proteja agricultura şi fermierii, menţionând că principala prioritate este punerea în funcţiune a sistemelor de irigaţii, iar toate ministerele de linie şi autorităţile responsabile vor contribui la combaterea efectelor generate de seceta care afectează deja o mare parte din Europa.
AGERPRES - mar, 19 iul. 2022, 17:58
Ciucă: Trebuie să intervenim rapid cu toate resursele în sprijinul fermierilor. Principala prioritate este punerea în funcțiune a sistemelor de irigații

Prim-ministrul a convocat, la Palatul Victoria, prima şedinţă a Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură în care au fost analizate inclusiv efectele produse de seceta pedologică.

„Este necesar să intervenim rapid, cu toate resursele pe care le avem, naţionale şi europene, pentru a proteja agricultura noastră şi fermierii români. Vom continua să investim şi să modernizăm agricultura, pentru a micşora dependenţa de situaţia meteorologică. Punerea în funcţiune a sistemelor de irigaţii este principala noastră prioritate. Toată reţeaua de canale magistrale ale statului trebuie revitalizată şi extinsă, pentru a putea aduce apa şi în sectoarele secundare ale fermierilor. Măsurile pe care le vom implementa pe ariile afectate de secetă se vor baza pe propunerile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar toate ministerele de linie şi autorităţile responsabile vor contribui la combaterea efectelor generate de această secetă care afectează deja o mare parte din Europa”, a afirmat Ciucă, conform unui comunicat al Guvernului.

Executivul precizează că printre măsurile evaluate de comitetul interministerial se numără asigurarea la timp a subvenţiilor şi fondurilor alocate din bugetul Uniunii Europene şi de la bugetul de stat pentru desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor agricole şi pentru realizarea obiectivelor de investiţii destinate reducerii consumului de energie.

O altă măsură se referă la alocarea fondurilor necesare pentru executarea lucrărilor de reabilitare şi investiţii în sistemul de irigaţii, pentru a putea menţine în funcţiune sistemul şi a creşte capacitatea acestuia. Totodată, a fost propusă şi folosirea tuturor resurselor de apă pentru irigarea culturilor.

Comitetul interministerial a mai discutat despre soluţiile pentru sprijinirea recoltării, transportului, depozitării şi valorificării produselor agricole, inclusiv prin asigurarea materiei prime şi a condiţiilor de funcţionare în zootehnie şi în unităţile de prelucrare/procesare şi aprovizionare a populaţiei cu produse agro-alimentare.

„Ca obiectiv pe termen scurt şi mediu, comitetul îşi propune să implementeze măsurile necesare pentru creşterea capacităţii de industrializare a producţiei agricole primare şi valorificarea acesteia şi sprijinirea fermierilor în vederea pregătirii şi desfăşurării campaniei agricole din toamnă”, mai arată Guvernul.

Comitetul interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură este format din reprezentanţi la nivel de secretar de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Ministerul Finanţelor; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; Ministerul Energiei; Ministerul Economiei; Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale; Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. Conducerea comitetului este asigurată de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Sursa foto: Facebook.com/gov.ro

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...