Operatorul german Gascade anunță că livrările de gaze prin Nord Stream 1 vor fi reluate joi

Livrările de gaze ruseşti spre Germania via conducta Nord Stream 1 vor fi reluate joi, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă, a anunţat miercuri operatorul german de reţea Gascade, informează DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 iul. 2022, 20:11
Operatorul german Gascade anunță că livrările de gaze prin Nord Stream 1 vor fi reluate joi

Gascade, compania care operează cea mai importantă conductă pentru transportul de gaze dinspre Rusia spre Europa, a precizat că a primit confirmări că livrările vor fi reluate. „Plecăm de la principiul că, în conformitate cu rezervările actuale, transportul de gaze via Nord Stream va fi reluat la nivelul la care era înaintea lucrărilor de mentenanţă, adică 40% din capacitate”, a informat Gascade într-un comunicat de presă.

Anterior, şi purtătorul de cuvânt al guvernului german, Christiane Hoffmann, a anunţat că livrările vor fi reluate joi, aşa cum era programat şi în linie cu obligaţiile contractuale ale grupului rus Gazprom. Cu toate acestea, Hoffmann nu a dorit să comenteze recentele declaraţii ale preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, potrivit cărora livrările de gaze ar putea scădea până la 33 milioane de metri cubi pe zi dacă o turbină pe care firma Siemens Energy a trimis-o pentru service în Canada nu va fi livrată rapid. Asta ar însemna că gazoductul va opera doar la o cincime din capacitatea totală.

În data de 11 iulie, gigantul rus Gazprom a demarat lucrările de mentenanţă la cele două ramuri ale gazoductului Nord Stream 1, lucrări care ar urma să se încheie joi dimineaţa, astfel că livrările de gaze ar urma să fie reluate la ora locală 6 am (4:00 GMT).

Conducta Nord Stream 1 este o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală. Potrivit site-ului societăţii Nord Stream, gazele care sosesc în Germania, în oraşul Lubmin, continuă apoi să fie transportate în Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi ‘alte ţări’.

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...