Merrick Garland conduce procurorii federali care desfăşoară „cea mai amplă anchetă pe care Departamentul de Justiţie a efectuat-o vreodată”, a declarat el presei despre ancheta judiciară privind atacul împotriva Congresului la Washington, pe 6 ianuarie 2021.
În acea zi, mii de partizani ai lui Donald Trump au asistat la un discurs înflăcărat al preşedintelui lor, învins la urne, dar susţinând contrariul, înainte de a mărşălui către Congres şi de a-l invada.
Ulterior, s-a pus problema răspunderii legale a lui Donald Trump.
„Trebuie să tragem la răspundere pe oricine este responsabil penal pentru încercarea de a răsturna alegeri legitime”, a declarat presei ministrul democrat.
Întrebat despre posibila aplicare a acestui principiu la un fost preşedinte, Merrick Garland a spus că „nimeni nu este mai presus de lege în această ţară. Nu pot fi mai clar de atât”.
„Nimic nu ne împiedică, în principiile urmăririi penale sau în altă parte, să desfăşurăm o anchetă asupra oricui, oricui responsabil penal pentru tentativa de a răsturna alegeri democratice”, a adăugat el.
Peste 850 de persoane au fost arestate în cadrul acestei vaste anchete asupra asaltul Congresului. Cei mai multe au fost inculpate pentru obstrucţionarea unei proceduri oficiale: certificarea, de către congresmeni în acea zi, a alegerii lui Joe Biden.
Donald Trump, 76 de ani, care cochetează în mod deschis cu o nouă candidatură la preşedinţie în 2024, a fost, după evenimentele de la 6 ianuarie, inculpat pentru incitarea la o insurecţie de către Camera Reprezentanţilor într-o procedură de demitere, blocată in fine de Senat.
La nivel parlamentar, o comisie de anchetă a Congresului îşi desfăşoară propria activitate şi trebuie să finalizeze joi o serie de audieri publice, de data aceasta consacrate acţiunilor lui Donald Trump în ziua atacului.
La încheierea lucrărilor prevăzută în toamnă, aceasta comisie ar putea recomanda Departamentului de Justiţie punerea sub acuzare a fostului preşedinte, mai scrie AFP.