Doar opt zboruri de pe aeroportul din Otopeni au fost anulate în ultima săptămână. Alte aproape 800 au avut întârzieri

768 de zboruri (aterizări și decolări) de pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute în perioada 14-20 iulie, în ușoară creștere față de săptămâna anterioară, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Andrada Ghira - joi, 21 iul. 2022, 15:03
Doar opt zboruri de pe aeroportul din Otopeni au fost anulate în ultima săptămână. Alte aproape 800 au avut întârzieri

Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piață a companiilor aeriene care opereazăe pe AIHCB. Cele mai multe s-au înregistrat la Wizzair (165 de zboruri), Tarom (158 de zboruri), Blue Air (134 de zboruri) și Ryanair (99 de zboruri).

În același interval de referință, doar 8 zboruri au fost anulate de către companiile aeriene față de 18 în săptămâna anterioară. Față de intervalul 30 iunie-6 iulie, reducerea este semnificativă. Atunci atunci au fost anulate 56 de zboruri. 

În intervalul 14-20 iulie, pe AIHCB au fost operate 2.361 de zboruri (2168 regulate și 38 chartere).

Situația zborurilor în săptămâna 7-13 iulie: Numărul zborurilor întârziate pe aeroportul Otopeni s-a redus cu 24% în ultima săptămână

Situația zborurilor în săptămâna 30 iunie-6 iulie: Aproape 1.000 de întârzieri ale aeronavelor şi 56 de zboruri anulate, în ultima săptămână

 

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...