Europa a fost naivă în cazul Hong Kongului, nu va fi şi în cazul Taiwan – eurodeputat

Europa nu va fi naivă în ce priveşte intenţiile Beijingului faţă de Taiwan aşa cum a fost în cazul Hong Kongului, a declarat joi la Taipei eurodeputata Nicola Beer, transmite dpa.
AGERPRES - joi, 21 iul. 2022, 16:05
Europa a fost naivă în cazul Hong Kongului, nu va fi şi în cazul Taiwan - eurodeputat

Beer, unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European, a afirmat într-o conferinţă de presă în finalul vizitei sale de trei zile în insulă că „Europa a reacţionat tardiv şi a fost şi prea naivă” în ce priveşte Hong Kongul, scrie Agerpres.

Potrivit eurodeputatei, Europa credea că Beijingul îşi va ţine promisiunea de a respecta sistemul din Hong Kong ce i-a permis acestui teritoriu să menţină un nivel ridicat de autonomie faţă de China continentală.

„Nu s-a respectat. Aşa că trebuie să ne învăţăm lecţia şi să nu fim naivi în cazul Taiwanului. Şi acesta este motivul pentru care afirmăm cu claritate că susţinem libertatea şi democraţia pentru Taiwan”, a spus ea.

China s-a angajat în 1997, la redobândirea controlului asupra Hong Kongului, fostă colonie britanică, să permită continuarea timp de 50 de ani a libertăţilor democratice, în schimb a înăsprit controlul, de multe ori ca urmare a protestelor la care se cerea mai multă democraţie, notează dpa. La mijlocul lui 2020, Beijingul a impus în teritoriu o legislaţie strictă a securităţii naţionale, care a redus şi mai mult la tăcere disidenţa.

Miercuri seara, la Taipei, Nicola Beer a vizitat împreună cu ministrul de externe taiwanez librăria Causeway Bay Books, gestionată de un militant pro-democraţie autoexilat din Hong Kong, Lam Wing-kee, pentru un schimb de opinii cu cunoscutul luptător pentru drepturile omului

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...