În perioada menţionată, România a importat 252.500 tep cărbune net, cu 90.000 tep (55,4%) mai mult faţă de cantitatea importată anul trecut în acelaşi interval, scrie Agerpres.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru 2022 o producţie de cărbune de 3,325 milioane tep, în creştere cu 10,1% faţă de 2021, şi importuri de 420.000 tep, în creştere cu 2,8%. Pentru 2023, CNSP prognozează o producţie de 3,595 milioane tep, în creştere cu 8,1%, şi importuri de 420.000 tep, în scădere cu 0,1%.
Conform Strategiei Energetice Naţionale, producţia totală de cărbune va scădea de la 32 TWh în 2030, la 12 TWh în 2050, în continuarea tendinţei de diminuare a cărbunelui în mixul energetic (45 TWh, în 2020).
Pentru anul 2030, rezultatele modelării în Scenariul Optim ales arată că energia produsă din cărbune va înregistra o uşoară scădere, la 15,8 TWh, şi va avea o pondere de 20,6%.