Deblocarea exportului de cereale: Ucraina nu va semna un acord decât cu ONU şi cu Turcia – consilier al lui Zelenski

Ucraina nu va semna acordul foarte aşteptat asupra deblocării exporturilor de cereale decât cu ONU şi cu Turcia, Rusia trebuind să semneze un acord distinct, a anunţat vineri un consilier al preşedinţiei ucrainene, potrivit France Presse.
AGERPRES - vin, 22 iul. 2022, 15:51
Deblocarea exportului de cereale: Ucraina nu va semna un acord decât cu ONU şi cu Turcia - consilier al lui Zelenski

„Ucraina nu semnează niciun document cu Rusia. Noi semnăm un acord cu Turcia şi cu ONU şi ne asumăm angajamente faţă de acestea. Rusia semnează un acord similar cu Turcia şi ONU”, a indicat pe Twitter Mihailo Podoleak, scrie Agerpres.

El a avertizat că Ucraina nu va accepta nici o escortă din partea navelor ruseşti pentru exporturile sale şi nici prezenţa vreunui reprezentant al Moscovei în porturile sale, promiţând o „ripostă militară imediat” la orice „provocare” rusească după încheierea acestui acord.

„Toate inspecţiile navelor de transport vor fi efectuate de grupuri comune în apele Turciei dacă va fi nevoie”, a adăugat el.

Pentru semnarea documentului se află la Istanbul ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, şi ministrul apărării Serghei Şoigu.

Acordul asupra cerealelor este foarte aşteptat de comunitatea internaţională, în condiţiile în care aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile ucrainene de circa cinci luni din cauza războiului declanşat la 24 februarie de Rusia.

Semnarea acestui text major – negociat dur sub auspiciile Naţiunilor Unite şi ale Turciei – este aşteptată să aibă loc în jurul orei 13:30 GMT. Aceasta va avea loc la somptuosul Palat Dolmabahce, pe strâmtoarea Bosfor, în prezenţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a precizat preşedinţia turcă, potrivit AFP.

Acordul prevede crearea unor coridoare sigure pentru a permite circulaţia navelor comerciale în Marea Neagră, a cărei neutralitate strictă Moscova şi Kievul se angajează să o respecte.

Acesta ar fi iniţial validat timp de patru luni, timp necesar pentru a scoate ceea ce s-a acumulat în silozurile din Ucraina, şi apoi reînnoit automat, scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...