MADR: Suprafeţele amenajate pentru irigaţii, utilizate parţial pentru construcţii

Suprafeţele amenajate pentru irigaţii şi desecare din judeţele Ilfov şi Timiş au fost utilizate, parţial, pentru ridicarea de locuinţe şi alte construcţii, iar instalaţiile sunt nefuncţionale din cauza distrugerilor şi furturilor agregatelor, potrivit Ministerului Agriculturii.
Economica.net - joi, 22 aug. 2013, 13:30
MADR: Suprafeţele amenajate pentru irigaţii, utilizate parţial pentru construcţii

„Rezultatele controlului dispus de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la reţeaua secundară a sistemului de irigaţii şi la canalele din judeţele Timiş şi Ilfov arată că infrastructura sistemului de irigaţii şi de desecare nu a fost întreţinută potrivit destinaţiei sale, aflându-se în prezent într-o stare accentuată de degradare”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Astfel, în Ilfov, amenajările de irigaţii sunt nefuncţionale din cauza distrugerilor şi furturilor agregatelor, instalaţiilor şi componentelor din dotarea staţiilor de pompare.

„Pentru evitarea furturilor şi distrugerii staţiilor de pompare, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a decis să dezafecteze agregatele, instalaţiile şi componentele din dotarea acestora şi le-a depozitat în spaţiile administrate de ANIF şi le asigură pază”, se mai spune în comunicat.

Clădirile staţiilor de pompare, pentru care ANIF nu a asigurat pază, au fost distruse în proporţie de 80-90%.

Canalele din amenajările de desecare şi irigaţii au fost afectate de construcţia de imobile prin astupare parţială sau totală, făcând imposibilă intervenţia în vederea întreţinerii şi reparaţiei acestora.

„S-a constatat că pe o parte din suprafeţele amenajate pentru desecare şi irigaţii de pe raza localităţilor Otopeni, Tunari, Ştefăneştii de Sus, Ştefăneştii de Jos, Moara Vlăsiei, Voluntari (cartier Pipera), Buftea, Periş, Corbeanca, Snagov, Chiajna, Jilava, Berceni, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Brăneşti, Afumaţi, Baloteşti, Bragadiru, Dragomireşti, Chitila, Vidra au fost ridicate construcţii de locuinţe, spaţii comerciale, sedii de societăţi comerciale, hoteluri şi alte construcţii”, se precizează în comunicat.

În urma controlului efectuat, Direcţia Generală Control şi Antifraudă va transmite un exemplar din nota de control ANIF şi Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice (MDAP) în vederea analizării documentaţiei care a stat la baza executării construcţiilor pe amenajările de îmbunătăţiri funciare pe raza unităţilor administrativ teritoriale ale localităţilor menţionate anterior.

În judeţul Timiş, organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii nu au asigurat gestionarea, exploatarea, întreţinea şi repararea infrastructurii de irigaţii în conformitate cu prevederile Legii 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare.

De asemenea, organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii nu şi-au respectat obligaţiile asumate prin avizele emise de Direcţia Îmbunătăţiri Funciare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) privind constituirea acestora.

„S-a constatat că pe o parte din suprafeţele amenajate pentru irigaţii şi desecare au fost ridicate construcţii de locuinţe, restaurante, sedii de societăţi comerciale, hoteluri şi alte construcţii. Sistemele de irigaţii date în proprietatea gratuită a celor cinci organizaţii sunt nefuncţionale, infrastructura fiind distrusă. Organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii au făcut modificări neautorizate la infrastructura de îmbunătăţiri funciare aflată în domeniul public al statului”, se mai spune în comunicat.

Şi în cazul verificărilor efectuate în judeţul Timiş, un exemplar al notei de Control a Corpului de Control al ministrului va fi transmis MDAP în vederea analizării documentaţiei care a stat la baza executării construcţiilor pe amenajările de îmbunătăţiri funciare situate în comunele Moşniţa Nouă şi Giroc.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a......
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...