Bursa din Statele Unite a deschis în creştere

Bursa din Statele Unite a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de joi, influenţată de îmbunătăţirea situaţiei pe piaţa muncii din SUA şi de datele peste aşteptări privind activitatea din sectorul privat în zona euro şi China, potrivit Bloomberg.
Economica.net - joi, 22 aug. 2013, 14:44
Bursa din Statele Unite a deschis în creştere

Indicele Industrial Dow Jones a crescut cu 0,2%, S&P 500 cu 0,5%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,7%.

„Datele privind piaţa muncii sunt încurajatoare şi arată continuarea creşterii lente a numărului de angajaţi. Există, de asemenea, semne de stabilizare în China şi de îmbunătăţire a situaţiei în Europa, evoluţie care ar putea ajuta multinaţionalele americane pe termen lung”, a declarat Paul Mangus, şeful diviziei de cercetare la Wells Fargo Private Bank, în Charlotte, Carolina de Nord.

S&P 500 a închis miercuri în scădere după ce transcriptul şedinţei din iulie a Rezervei Federale a SUA (Fed), publicat în aceeaşi zi, a arătat că oficialii băncii centrale susţin reducerea programului de achiziţii de obligaţiuni în cazul în care situaţia economiei se îmbunătăţeşte.

Programul Fed de cumpărare în fiecare lună de obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari a introdus lichidităţi semnificative în sistemul finaciar, sprijinind pieţele de capital la nivel global.

Numărul americanilor care au cerut în ultima lună ajutor de şomaj s-a situat la minimul a peste cinci ani, indicând continuarea îmbunătăţirii situaţiei pe piaţa muncii, potrivit Bloomberg.

Astfel, numărul cererilor pentru ajutor de şomaj a scăzut în intervalul 17 iulie -17 august în medie cu 330.500 pe săptămână, minim începând din noiembrie 2007, potrivit datelor Departamentului Muncii. În săptămâna încheiată la 17 august, cererile de şomaj au crescut cu 13.000 faţă de săptămâna precedentă, la 336.000, în linie cu aşteptările economiştilor.

În afara SUA, activitatea sectorului privat din zona euro a înregistrat în august cea mai puternică creştere din peste doi ani, potrivit unui indice al firmei de cercetare Markit. Un indicator similar calculat de Markit şi HSBC pentru China a arătat o revenire a activităţii în august faţă de luna precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...