Criză la Credit Suisse – Elveţienii pregătesc un plan de amploare pentru reducerea costurilor, după rezultatele financiare „catastrofale”

Credit Suisse ia în considerare modul în care ar putea reduce costurile în continuare, după performanţele financiare dezamăgitoare ale băncii elveţiene în primul trecut, potrivit unor surse citate de publicaţia SonntagsZeitung, transmite Reuters.
News.ro - lun, 25 iul. 2022, 09:56
Criză la Credit Suisse - Elveţienii pregătesc un plan de amploare pentru reducerea costurilor, după rezultatele financiare

”Cifrele sunt catastrofale”, a declarat pentru ziar un bancher de rang înalt, adăugând că moralul personalului este foarte scăzut, scrie News.ro.

Managerii şi consiliul de administraţie discută acum un nou plan de amploare de reducere a costurilor, a declarat un al doilea director pentru publicaţie, într-un articol publicat duminică.

”Structura costurilor este prea mare pentru potenţialul de venituri al băncii”, a spus directorul.

Credit Suisse a descris anterior 2022 ca un an ”de tranziţie” în care încearcă să întoarcă pagina unor scandaluri costisitoare, care au adus o remaniere aproape totală a conducerii de vârf, scrie News.ro.

Discuţiile cu privire la reducerea cheltuielilor sunt într-un stadiu avansat, spune publicaţia, deşi nu este sigur dacă acestea vor fi anunţate când Credit Suisse va raporta miercuri veniturile din trimestrul al doilea.

Un purtător de cuvânt al Credit Suisse a refuzat să comenteze pentru Reuters despre articol.

Banca a avertizat în iunie că va înregistra o a treia pierdere trimestrială consecutivă, scrie News.ro.

Credit Suisse a spus atunci că urmăreşte să accelereze măsurile de economisire a costurilor introduse ca parte a reorganizării sale în noiembrie anul trecut.

Analiştii se aşteaptă la o pierdere netă de 398 de milioane de franci elveţieni (414,02 milioane de dolari) pentru trimestrul respectiv, arată datele Refinitiv.

A doua cea mai mare bancă a Elveţiei a fost lovită de o serie de scandaluri costisitoare şi de plecarea preşedintelui Antonio Horta-Osorio, după ce acesta a încălcat regulile de carantină pentru Covid-19, scrie News.ro.

Printre necazurile sale s-au numărat pierderea de 5,5 miliarde de dolari ca urmare a intrării în incapacitate de plată a biroului de familie Archegos Capital Management din SUA şi închiderea unor fonduri de 10 miliarde de dolari destinate finanţării lanţurilor de aprovizionare.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Rivian a anunțat că a primit aprobarea condiționată pentru un împrumut de până la 6,6 miliarde de dolari de la Departamentul de Energie al SUA pentru a construi unitatea de producție a......
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în ...
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț