Decizie istorică pentru Ungaria – „Dobânda cheie” a fost majorată peste pragul de 10% pe fondul avansului inflaţiei

Banca Naţională a Ungariei (NBH) a decis marţi să majoreze dobânda de bază cu 100 de puncte de bază, până la 10,75%, ducând costul creditului în zona de două cifre pentru prima dată după 2008, pe fondul continuării avansului inflaţiei, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 26 iul. 2022, 16:15
Decizie istorică pentru Ungaria -

Confruntându-se cu o inflaţie galopantă şi o monedă în cădere liberă, autorităţile din ţara vecină se luptă în paralel cu Comisia Europeană, pentru a obţine deblocarea unor subvenţii în valoare de 7,2 miliarde de euro din planul de relansare, scrie Agerpres.

Deprecierea forintului, care complică sarcina NBH de menţinere a stabilităţii preţurilor, a forţat instituţia să demareze cel mai abrupt ciclu de înăsprire a politicii monetare de la căderea comunistului, în condiţiile în care, începând cu data de 28 iunie şi până în prezent, Banca Naţională a Ungariei a majorat dobânda de bază cu 485 de puncte de bază.

„Comitetul de politică monetară de la NBH a promis că va continua ciclul de înăsprire până când inflaţia va atinge în mod clar vârful (lucru aşteptat să se întâmple la toamnă), iar această promisiune a ajutat la ancorarea cursului de schimb al forintului în ultimele săptămâni”, au apreciat analiştii Commerzbank.

Deficitul comercial şi cel guvernamental al Ungariei precum şi lipsa accesului la fondurile europene i-au făcut pe investitori să vândă forinţi, ceea ce a forţat Guvernul de la Budapesta să elimine un plafon de preţ asupra facturilor la energie pentru gospodăriile cu un consum ridicat. Decizia va ajuta la reducerea deficitului bugetar dar pe de altă parte va conduce la o nouă creştere a inflaţiei.

Economiştii se aşteaptă ca inflaţia de bază în Ungaria să ajungă la o medie de 12,2% în acest an, urmând să se reducă la 9,95% în 2023, cu mult peste intervalul de 2% – 4% ţintit de NBH.

În aceste condiţii, analiştii se aşteaptă ca Banca Naţională a Ungariei să ducă dobânda de bază la 12% până la finele anului, ceea ce ar fi cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...