Grindeanu: Cel mai mare contract de autostradă va fi semnat cel târziu la începutul săptămânii viitoare

Contractul pentru lotul Cornetu – Tigveni (37,4 km) din cel mai important proiect rutier al Românei va fi semnat cel târziu la începutul săptămânii viitoare, a anunțat marți Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii. Cu o valoare de 5,32 miliarde de lei, contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 din Autostrada Sibiu - Pitești va fi cel mai mare semnat de Compania de Drumuri.
Anemona Andone - mar, 26 iul. 2022, 19:41
Grindeanu: Cel mai mare contract de autostradă va fi semnat cel târziu la începutul săptămânii viitoare

“Eu cred că cel târziu la începutul săptămânii viitoare – eu i-am rugat pe colegii de la CNAIR să se întâmple acest lucru joi sau vineri – să semnăm și cel mai mare contract pe care l-a semnat vreodată CNAIR, și anume lotul 3 de la Autostrada Sibiu – Pitești”, a spus șeful Transporturilor în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Potrivit lui, după semnarea acestui contract, toate cele cinci loturi de la Sibiu la Pitești  vor avea constructori. „Ar fi prima traversare a Carpaților între regiunile istorice ale României”, a menționat Grindeanu.

Pe 12 mai, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat căștigătoare oferta asocierii italo – române Astaldi/WeBuild – Tancrad pentru secțiunea 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești.

Parte a tronsonului care traversează Carpații, secțiunea Cornetu – Tigveni are o lungime de 37,4 km.

– Perioada contractuală de proiectare este de 12 luni
– Perioada pentru construcție este de 45 de luni.

Mai clar: lucrările trebuie să fie finalizate în patru ani și nouă luni, a precizat pe 12 mai Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Potrivit lui, pe traseul secțiunii 3 urmează să fie construite:

– 95 de poduri și pasaje
– 1 tunel cu două galerii independente (în lungime de 1,7 km fiecare galerie)
– 1 Nod rutier la Cornetu
– 1 Nod rutier la Văleni
– 1 Ecoduct în zona localității Călinești

Autostrada Sibiu – Piteşti, cu o lungime de peste 122 de km, este împărțită în cinci secțiuni, dintre care patru au deja contracte semnate.

Te-ar mai putea interesa și
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand, care a candidat la alegerile parlamentare din 1 decembrie pe lista USR pentru Senat, a venit la Parlament, să îşi preia mandatul, recomandându-le......
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut că asasinarea generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, ...
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România ...
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de ...