Suprafață totală afectată de secetă a ajuns la peste 150.500 ha

Până acum, s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor generate de căldura excesivă pentru 150.565 ha. Sunt afectate 20 de județe.
Alina Stanciu - mie, 27 iul. 2022, 09:56
Suprafață totală afectată de secetă a ajuns la peste 150.500 ha

Suprafață totală afectată de secetă este de 150.565 ha, comunicată până la această dată de către 20 județe (AR, BC, BT, BR, BZ, CL,CT, GL, GR, IL, IS, IF, MM, NT, SM, TL,TR,TM VS, VN), potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Ieri, suprafața afectată declarată era de aproximativ 120.000 de hectare.

Este vorba atât despre culturi de primăvară cât și cele de toamnă.

Urmare a secetei pedologice, s-au constituit deja comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase. În plus, Ministerul a solicitat Comisiei Europene să aprobe acordarea avansului pentru plățile directe la un nivel de 70% și 85% pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2022.

În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate autorităților locale.

Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc – secetă pedologică- este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui).

Din datele transmise de MADR pentru Economica la finalul lunii mai, suprafețele însămânțate până la data de 19 mai 2022 sunt asemănătoare cu cele de anul trecut, respectiv: grâu –  2.199 mii ha, porumb – cca. 2.466 mii ha, orz – cca. 313 mii ha, floarea soarelui – cca. 1.250 mii ha, rapiță – cca. 478 mii ha.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...