Maia Sandu vine în România. Preşedintele Republicii Moldova merge la Palatul Cotroceni

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua vineri o vizită oficială în România, la invitaţia şefului statului, Klaus Iohannis, care o va primi la Palatul Cotroceni.
AGERPRES - joi, 28 iul. 2022, 13:33
Maia Sandu vine în România. Preşedintele Republicii Moldova merge la Palatul Cotroceni

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi şefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23 – 24 iunie prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

În cadrul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie, precizează sursa citată.

Pe lângă tema susţinerii parcursului european al Chişinăului, vor fi discutate evoluţiile regionale în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi modalităţile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.

„Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia asistenţa multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situaţiilor de criză cu care aceasta se confruntă, şi vor fi discutate modalităţi concrete de prioritizare şi diversificare a acestei asistenţe. Totodată, va fi punctată importanţa Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania şi Franţa, cu relevanţă solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să menţină Republica Moldova în atenţia prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităţilor de la Chişinău în ceea ce priveşte reformelor necesare integrării europene”, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Cei doi preşedinţi vor aborda şi teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova şi cooperarea sectorială în domenii cheie.

Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanţiale a dialogului şi cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât şi în plan guvernamental şi parlamentar, în spiritul comunităţii de limbă, cultură şi istorie împărtăşite de cele două ţări, precum şi al Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...