Noi tensiuni privind operarea Nord Stream 1. Gazprom acuză Siemens de încălcarea contractului și de remedierea parțială a defecțiunilor constatate

Compania rusă Gazprom a susţinut vineri că livrarea de către Canada în Germania, în loc de Rusia, a unei turbine destinate gazoductului Nord Stream 1 este neconformă contractului, declaraţie care sugerează o accentuare a divergenţelor dintre Moscova şi Berlin asupra deciziei Rusiei de a diminua volumul gazelor naturale livrate Europei prin acel gazoduct, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 30 iul. 2022, 09:30
Noi tensiuni privind operarea Nord Stream 1. Gazprom acuză Siemens de încălcarea contractului și de remedierea parțială a defecțiunilor constatate

Gazprom a diminuat începând de miercuri la 20% volumul gazelor livrate prin conducta Nord Stream, invocând lucrări de întreţinere, potrivit europenilor acesta fiind însă doar pretextul avansat de Moscova pentru a scădea aceste livrări ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse de UE după lansarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Anterior, după o altă diminuare a livrărilor de gaze prin aceeaşi conductă, Moscova invocase lipsa respectivei turbine, care fusese trimisă de compania Siemens Energy la reparaţii în Canada şi pe care această ţară a refuzat să o returneze Rusiei, invocând la rândul ei sancţiunile împotriva Moscovei.

În final, după solicitările Germaniei, Canada i-a trimis acesteia turbina în cauză. Dar Gazprom consideră că turbina ar fi trebuit să fie expediată Rusiei şi acuză Siemens Energy de încălcarea contractului. Mai mult, compania rusă acuză Siemens Energy că a remediat numai un sfert din defecţiunile descoperite la alte trei turbine ale gazoductului pe care compania germană ar fi trebuit să le repare.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...